Bufonul: Viaţă există de când e lumea pe pământ,/ Cu hei și ho, cu vânt și ploaie./ Nu-i niciun bai când piesa-i gata,/ Zi după zi mai naştem alta. („A douăsprezecea noapte” – Actul V, Scena 1)

Polonius: „Nebun”, căci nu știu altfel cum să-i spun:/ Adevărata nebunie înseamnă doar să fii nebun. („Hamlet” – Actul II, Scena 2)

Momentul îmi aduce aminte de acei canari captivi care, precauți, refuză să iasă, chiar dacă lași deschisă ușa coliviei, de parcă s-ar teme, oarecum, să se bucure de libertate.

Mulți psihologi cu patalama autentică încearcă să ne convingă de faptul că izolarea socială îndelungată poate avea efecte grave asupra sănătății mentale. Pandemia criminală, însă, nu și-a arătat încă toți mușchii.

„Știindu-mi dragostea de cărți, mi-aduse,/ Din bibliotecă, acele opuri/ Pe care le prețuiesc mai mult decât/ Ducatul însuși.” („Furtuna” – Actul I, Scena 2)

Străzile și parcurile sunt pustii, poluarea atmosferică și cea fonică sunt aproape zero. Îmi amintesc de așa numitul „Plan verde” al Parlamentului European: Poluare zero până în 2050. Astăzi, aici, nu mai pare o țintă imposibil de atins.

Dacă facem abstracție de glumele fără perdea, care pot explica parțial succesul la publicul din secolul al XIV-lea și nu numai, Decameronul poate fi citit ca un real document istoric. Propun o ușoară, nu foarte îndepărtată, întoarcere în timp.

Vom vedea cum luptă această țară mică împotriva inamicului invizibil care a îngenuncheat metropole invincibile până mai ieri și chiar comunități umane de zeci și sute de milioane de locuitori.