Dumnezeu a devenit foarte popular zilele astea. Îl invocăm când ieșim din casă, când atingem clanța ușii, balustrada, întrerupătorul, butonul dela lift, mânerul coșului de cumpărături sau produsele din rafturile magazinelor, când mergem cu mijloacele de transport în comun sau când strănută cineva lângă noi. Spunem un scurt „Doamne ajută!” chiar și atunci când vântul ne suflă cu putere în față, în speranța ca nu cumva să inhalăm virusul care a dereglat ordinea întregii planete.

Papa Francisc a rostit vineri seară o rugăciune pentru întreaga planetă, pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, în fața pieței, acum pustie, dar altădată plină de credincioși și pelerini. Toți cei care au simțit că trebuie să asculte cuvântul Papei și să se roage împreună, au făcut-o prin ajutorul mijloacelor de comunicare în masă: radio, televiziune și social-media, transmisia fiind asigurată de Vatican Media.

Foto: CNS/Vatican Media.

Imaginile Papei Francisc rugându-se singur în Piața Sfântul Petru, îmbrăcat în alb, într-un cadru întunecos, cu cer plumburiu și o ploaie măruntă, care parcă adunase toată nenorocirea lumii în acel loc și moment, au făcut înconjurul lumii și au devenit instantaneu iconice. Puterea fotografiilor este la fel de mare ca mesajul transmis de acesta și vor rămâne întipărite în memoria colectivă și în istoria omenirii. Chiar dacă Papa nu era tocmai singur în piață, lângă el aflându-se cardinalul Angelo Comastri, iar în capătul pieței, un grup de jurnaliști care transmiteau evenimentul, imaginea solitară a Papei ne va răscoli pentru multă vreme memoria, legată de acest moment nefericit pentru omenire.

Viața noastră s-a schimbat dramatic într-o perioadă foarte scurtă de timp, ne-am închis în case și învățăm cum să trăim online. Depindem de mijloacele de comunicare în masă și suntem nevoiți să filtrăm informațiile care vin de-a valma și ne bulversează modul de percepere a lumii. Trăim un scenariu apocaliptic, cu știri și imagini morbide, în care sunt numărați zilnic morții și cei îmbolnăviți de enigmaticul virus. Multitudinea de informații reale și inventate ne creează o stare de panică sau anxietate, ori de câte ori deschidem televizoarele sau navigăm pe canalele de social media.

Dar cum ar fi să nu avem acces la aceste informații, să nu putem vedea aceste imagini și doar să ascultăm autoritățile care ne impun să rămânem în case pentru binele colectiv? Vă puteți imagina? Câți dintre noi s-ar conforma?

Puterea și importanța imaginilor sunt acum, poate mai mult ca oricând, cât se poate de clare, pentru că prin ele conștientizăm realitatea la scară globală. Fiind un fenomen care nu are granițe și cu același impact la nivelul populației, avem nevoie să știm de ce există și cum se manifestă, pentru a putea înțelege viitorul nostru.

Rolul jurnaliștilor a redevenit esențial zilele astea, după ce a înregistrat un declin important în ultimul deceniu. Cu toate acestea, astăzi, când setea de informație a atins cote maxime, foarte multe publicații din țară și din străinătate sunt puternic afectate de starea de urgență cauzată de pandemia de coronavirus. Multe dintre acestea au renunțat la edițiile tipărite, iar altele au oprit sau suspendat apariția revistelor. Mă așteptam să vad o revenire pe piață a publicațiilor, datorită importanței lor în propagarea informației, însă se pare că presa va avea de înfruntat o nouă cădere.

Fotografia, imaginea video sunt vitale în modul în care interpretăm realitatea și reprezintă liantul care ne unește pe noi, cei aflați în spatele ecranelor, de ceea ce se întâmplă afară, în lume, în locurile unde nu putem ajunge și ne rugăm să nu ajungem, respectiv în spitale. Fotograful american Mathew B. Brady, considerat părintele fotojurnalismului, „a adus războiul în casele americanilor” prin impactul imaginilor publicate în ziare. Fotografiile sale, realizate în timpul Războiului Civil American (1861–1865), au schimbat în gândirea publicului modul de înțelegere a fotografiei.

Astăzi, fotografii, cameramanii, jurnaliștii sunt în prima linie și ne transmit informațiile pe care le așteptăm însetați, din locurile care sunt acum de interes pentru întreaga planetă. Pleacă din case conștienți că se expun riscului contaminării, dar o fac fără să se gândească prea mult, pentru că asta este meseria lor, pentru că noi avem nevoie să vedem ce se întâmplă în afara zonei aseptice în care suntem închiși. Pentru că este un eveniment istoric, cu rezonanță globală și trebuie înregistrat.

Jurnaliștii, fotografii, cameramanii colindă străzile, însoțesc echipajele de poliție, fotografiază cozile de la supermarket-uri, așteaptă la granițe întoarcerea românilor din țările încadrate în zone de mare risc ale epidemiei de coronavirus, fotografiază și filmează oamenii preluați din case în izolete de echipajele medicale de urgență, pătrund în laboratoare pentru a înregistra procesul de testare a probelor recoltate de la populație și intră în spitale, acolo unde este permis și fotografiază sau filmează persoanele care primesc ajutor medical, dar și pe cei care acordă acest ajutor, pe medici.

Oameni purând măști de protecție pe fețe, străzi pustii patrulate de poliție și armată, autobuze circulând aproape goale, spitale pline de medici îmbrăcați în combinezoane (uneori improvizate), săli de sport sau de concerte transformate în morgi, oameni care și-au transformat afacerile și lucrează acum echipamente necesare sistemului medical sunt câteva dintre imaginile care reprezintă actualitatea și realitatea cu care probabil trebuie să ne obișnuim. Este dură și a răsturnat setul nostru de valori, însă devine încet parte din existența noastră.

Se spune despre această epidemie că este fără precedent în istoria omenirii, dar nu este tocmai așa. Molime, războaie cu implicare globală, dezastre care au afectat un procent semnificativ al populației mondiale au mai existat de-a lungul timpului. Ce face acest virus special este viteza lui de răspândire și mediatizarea lui. În plus, ar mai fi măsurile extraordinare luate de statele lumii pentru oprirea răspândirii lui, măsuri care au dat peste cap economia lumii și probabil cu importante consecințe sociale.

„Noul virus din China este doar unul dintre numeroasele pseudonime ale mortalității umane medii”, spune filosoful german Peter Sloterdijk, într-un interviu acordat publicației Le point, dând ca exemplu faptul că Germania are o mortalitate zilnică de 3.000 de persoane, din diverse motive, însă nu și un concept potrivit pentru această rată, un concept care să hipnotizeze apocaliptic atenția maselor.

Va înceta la un moment dat și izolarea, oamenii își vor relua activitățile, pentru că nu putem trăi la infinit în paralizie socială, dar o vom face adaptați la o nouă viață, mai prudentă, cu anumite libertăți pe care le percepeam firești în trecut, acum îngrădite. Ne resetăm. Ne stabilim un nou set de valori și învățăm să trăim altfel decât am făcut-o până acum. Pericolul nevăzut va persista și trebuie să-l integrăm în viața noastră. Și ne vom ruga mereu să nu ne îmbolnăvim și să nu-i îmbolnăvim pe cei din jurul nostru.

Medităm, ne gândim la lucrurile importante, ne setăm viața în așa fel încât să ținem cont mai mult de cei din jurul nostru, de mediul în care trăim și pe care l-am distrus prin consumul nostru exagerat de resurse. Va trebui să ne gândim la toate entitățile lumii în care trăim, la cele care nu se pot proteja și care nu pot înainta petiții atunci când se simt amenințate. Și de ce nu, să ne rugăm să ne deschidem ochii minții pentru a înțelege și îmbrățișa tot din jurul nostru.