Grăsanul și misteriosul tren au revenit la Beijing

N-am să scriu aici despre dedesubturile (geo)politice ale acestor întâlniri la un nivel atât de înalt, ci despre trenul nepereche al „Grăsanului”, cum l-au poreclit tinerii concetățeni ai lui Xi Jinping (uns recent președinte pe viață), pe cea mai populară rețea de socializare din China.

Grăsanul și misteriosul tren au revenit la Beijing

La început a fost zvonul. Apoi, lucrurile s-au mai limpezit, a venit și confirmarea. În presa chineză. Limbajul nu e străin românilor de anumită vârstă: „La invitația Secretarului General al Partidului Comunist Chinez (PCC), a președintelui Chinei, Xi Jinping, președintele Partidului Muncitoresc din R.P.D. Coreeană, Kim Jong-un, a efectuat o vizită neoficală în China, în perioada 25 - 28 martie, fiind primit în cadrul unei ceremonii organizate la Marea Sală a Poporului din Beijing. În numele Comitetului Central al PCC, Xi Jinping a exprimat un călduros bun venit în China liderului nord-coreean, arătând că această primă vizită are o semnificație deosebită, având loc într-un moment special, fapt care demonstrează că partea nord-coreeană acordă o atenție sporită relațiilor bilaterale dintre cele două partide și țări.

Foto: SkyNews

La rândul său, liderul Kim Jong-un a declarat că, recent, în China au avut loc o serie de evenimente fericite și importante. Anul trecut a fost organizat cu succes cel de-al 19-lea Congres Național al PCC, iar anul acesta s-au încheiat sesiuniile anuale ale celor două foruri supreme. Xi Jinping, bucurându-se de stima și dragostea întregului partid și popor, a devenit nucleul conducerii și a fost reales în funcția de președinte al țării și președinte al Comisiei Militare Centrale a R.P. Chineze. Potrivit tradiței de prietenie coreeano-chineză, Kim a declarat că a trebuit să vină în China pentru a transmite în mod direct felicitări.

Președintele Xi a declarat că prietenia tradițională chino-coreeană reprezintă un tezaur al celor două țări. Cele două partide și state se sprijină reciproc și colaborează strâns, aducând contribuții însemnate la dezvoltarea cauzei socialismului...” etc., etc. Întreaga știre, AICI.

skynews-kim-jong-un-china_4267532-1

Presa occidentală a relatat cu generozitate despre călătoria istorică, prima făcută de dictatorul nord-coreean peste hotare de când a moștenit, în 2011, puterea. Între timp, teribilul Kim a prins curaj: săptămâna aceasta a mai dat o fugă la Beijing pentru a se revedea cu liderul chinez, după ce recent s-a văzut și cu omologul său din sudul Peninsulei Coreene.

N-am să scriu aici despre dedesubturile (geo)politice ale acestor întâlniri la un nivel atât de înalt, ci despre trenul nepereche al „Grăsanului”, cum l-au poreclit tinerii concetățeni ai lui Xi Jinping (uns recent președinte pe viață), pe cea mai populară rețea de socializare din China.

Istoria ne arată că liderii nord-coreeni călătoresc rar, iar când o fac, preferă trenul, mai mult ca orice alt mijloc de transport. Misteriosul tren cu cele 21 de vagoane de un verde măsliniu, blindate și cu geamuri fumurii, cu care Kim Jong-un a sosit la Beijing trezește de mulți ani interesul presei occidentale. Problema este că sunt puține informații despre el, provenite în mare parte de la serviciile secrete.

Un oficial rus care l-a acompaniat pe Kim Jong Il într-o călătorie la Moscova, în 2001, declara jurnaliștilor de la Time că trenul e burdușit cu butelii de vin de Bordeaux și Beaujolais aduse direct de la Paris și că privilegiații călători își pot alinta papilele gustative cu homar proaspăt și alte delicatețuri. Complementar, pentru a alunga monotonia, meniul e pe măsură de extravagant: pot fi comandate mâncăruri alese din bucătăria chineză, franceză, rusă, coreeană și japoneză.

Kim Jong Il a folosit trenul de maximă siguranță în timpul celor șapte vizite ale sale în China și în al celor trei delegații în Rusia, în perioada 1994-2011, scrie France-Presse. Oficiali nord-coreeni susțin că Il ar fi fost în tren și atunci când, într-o călătorie mai lungă din decembrie 2011, a murit în urma unui atac de cord. În plus, un raport din 2009 arată că 20 de stații de tren au fost contruite în Coreea de Nord special pentru uzul președintelui. Kim Il-sung s-a bucurat și el de serviciile celebrului mijlocul de transport, în 1984, când a plecat într-o călătorie mai lungă în șapte țări din Estul Europei, printre care și România, scrie RFI.

Punctul cel mai tare al versiunii terestre a acestui Air Force One fabricat la Pyongyang îl contituie, bineînțeles, siguranța călătorilor și, mai ales, a întâiului călător al țării: blindajul taie elanul oricărui potențial atentator. Trenul este dotat cu telefoane hi-tech, computere, televizoare, săli de conferințe, dormitoare și câte și mai câte. Cum îi stă bine unui tiran veritabil.

Conform presei sud-correene, la Pyongyang sunt, de fapt, 90 de astfel de vagoane speciale, care compun trei trenuri diferite ce circulă simultan ori de câte ori liderul maxim pleacă la drum. În față merge un tren-avangardă, care verifică siguranță călătoriei, eventualele bombe amplasat pe calea ferată și alte elemente de risc. Îi urmează garnitura cu președintele și oamenii din imediata sa apropiere, după care vine ce de al treilea tren, cu restul personalului. Uneori, cele trei trenuri sunt însoțite de elicoptere și avioane militare dotate cu tot echipamentul și personalul necesar unei intervenții de urgență.

Din cauza greutății blindajului, trenul liderului coreean circulă cu o viteză medie de nici 60 km/h, dar în caz de nevoie, Kim Jong-un poate fi în orice clipă evacuat și pus într-o mașină blindată sau chiar într-un elicopter de dimensiuni mai mici, vehicole ce fac și ele parte din arsenalul prevăzut pentru eventuale situații de urgență, scrie Reuters.