Primul val al holerei, epidemia cea mai importantă a secolului al XIX-lea, a început în India în 1817, dar s-a oprit în Anatolia și Caucaz. Al doilea val, între 1826 și 1832, a trecut peste Rusia, Europa, Africa de Nord și a ajuns pînă pe coasta de Est a Americii de Nord. Al treila și al patrulea val, din anii 1841-1859, respectiv 1863-1875, au afectat mare parte din Europa, cele două Americi, Africa, China, Japonia și Asia de Sud Est. Al cincilea val a avut un efect mai limitat, iar al șaselea, din anii 1899-1923, nu a mai ajuns nici în Europa occidentală, nici în Americi.

Epidemiile și revoluțiile s-au suprapus în secolul al XIX-lea: revoluțiile din 1830, reformele politice din Anglia anului 1832, apoi revoluțiile din 1848 și războiul Crimeei se întîmplă împreună cu cel mai ucigător val al holerei.

În 1866, un alt vîrf al morților de holeră în Europa, e momentul în care dispare Confederația Germană și Bismarck e în război cu Austria. Căderea imperiului francez (1871) și mișcările violente din Polonia rusească (1892-93) coincid cu ultimele vârfuri ale mortalității europene. Epidemiile nu doar au folosit războaiele și marile mișcări de populație, dar, uneori, au creat forme sociale, politice și culturale noi.

Holera a venit în valuri care au pătruns cu ușurință prin vechile cordoane sanitare și sisteme carantinare, construite împotriva ciumei sau a febrei galbene. Prezumțiile - explicite sau implicite - ale superiorității civilizaționale și biologice a Europei occidentale au intrat rapid în criză în fața unei boli asociate pînă atunci cu înapoierea popoarelor ne-europene, ne-albe, cu Orientul decăzut sau/și neevoluat. Boala era cumplită: diareea și vărsăturile masive transformau rapid victima într-o făptură inertă, tremurîndă, cu ochii afundați în orbite și pielea verde-albăstrie.

După un scurt moment de derută, carantina a fost impusă foarte energic în imperiul Rus. În 1829 au fost trimise trupe în Astrahan să oprească toți călătorii și comercianții. În 1829, gubernia Kazanului a fost total închisă. În 1832, Moscova a fost închisă, drumurile și podurile distruse sau blocate. Austria și Prusia au imitat, în mare măsură, carantina rusească. Încă din 1831, însă, carantina a fost mult relaxată. Costurile erau prea mari.

Statul și sistemele de sănătate publică europene au eșuat, în aproape tot secolul al XIX-lea, în încercarea de a face față holerei. Eșecul a deschis, însă, un spațiu de experimentare și a ajutat la introducerea a noi discursuri și practici administrative și științifice. Noile mecanisme de observare a corpului biologic, social și politic s-au extins la toată populația formând un proiect al progresului social, manageriat parțial de igieniști și medici.

Războiul ruso-turc din 1828-1829 a dus la ocuparea Moldovei și a Țării Românești de către armata rusă și la instaurarea Regulamentelor Organice, ce au introdus regulamente sanitare inspirate de modelul central european al „științelor poliției” (Polizeiwissenschaften).

Citește și: Epidemiile României de acum un veac.

În mai 1831, holera ajunge la Iași. În zece zile mor 800 de oameni, într-un oraș de 30 000 de locuitori. Cinci medici au murit în primele zile și restul au fugit. Focurile ce izbucniseră nu mai erau stinse, pe străzi erau cadavre și bolnavi. În cîteva săptămîni, orașul era abandonat de către administrația locală.

Generalul Kiseleff a trebuit să folosească armata imperială pentru a controla un oraș care dispărea în calea epidemiei și a relocat cele mai aglomerate cartiere (cele evreiești) și sclavii țigani pe dealurile din împrejurimi. În iulie, epidemia ajunge la București unde o mare parte din oraș se golise deja și numărul de morți e mai mic decât la Iași.

În 1812-1814, în timpul domniei lui Caragea, după unele surse, aproape jumătate din populația Bucureștiului ar fi murit datorită ciumei. Mult peste numărul de victime produse de holeră în 1832.

Sistemul de cordoane sanitare și carantină impus de Kiseleff a fost eficient împotriva ciumei – ce reapăruse în 1831-32 – dar nu și împotriva holerei. Ciuma era foarte diferită de holeră, nu doar biologic și epidemiologic, dar, mai ales, social. Dacă ciuma în secolul al XIX-lea nu făcea decît să omoare și să creeze, uneori, efemere instituționalizări ale puterii administrative și politice locale prin încercări de carantină, holera a fost cea mai creatoare epidemie: a creat România modernă.

Tocmai fiindcă această boală ‘orientală’ a trecut cu ușurință peste cordonul sanitar habsburgic de peste Carpați și peste pretinsele diferențe de civilizație și rasă dintre Europa albă și restul lumii, a declanșat un complicat proces de schimbare a societății, în întregimea ei.

În întreaga Europă occidentală se creează o curbă a învățării, pe măsură ce autoritățile politice și igienico-sanitare urmăresc cu atenție încercările rusești, austriece și prusace de oprire a holerei. Noi practici administrative, discursuri științifice și tehnologii sociale se dezvoltă în fața primului eșec masiv de blocare a înaintării holerei.

Pe drumurile și peisajele modernității comerciale, urbane și industriale, făcute vizibile de înaintarea mortală a holerei spre nord-vest, aceste noi modalități de demarcare, numărare și control al corpurilor și comportamentelor umane, dezvoltate în marile centre urbane și medicale (Paris, Londra, Viena), au călătorit înapoi, spre sud-est. Inclusiv spre ținuturile de pe cursul inferior al Dunării.

Modele sanitare, instrumente statistice, expertiză, tehnici de supraveghere, diplome și tehnologii medicale, au făcut drumul invers celui parcurs de holeră și au modificat, în mod radical, peisajele sociale deschise de înaintarea rapidă a holerei. Holera a creat modernitatea socială a periferiilor, nu direct, ci expunîndu-le ca spații ce au nevoie de schimbare, ca spații goale, ca zone de intervenție și de exercitare a expertizei metropolitane.

Igiena publică românească a fost, în mare măsură, creația lui Iacob Felix. Născut în imperiul Habsburgic, în Boemia, într-o familie evereiască săracă, își susține doctoratul în medicină la Viena și ajunge în România în 1858, nu la mult timp după Carol Davila.

Felix a încercat să instituie un model democratic și incluziv, al ‘sănătății pentru toți’ și să critice inegalitățile sociale și situația îngrozitoare a țăranilor din România/Principatele Unite ca principală cauză a crizei sanitare și epidemiologice. Strategia de igienă publică a lui Felix a fost una mixtă: să trateze, să protejeze și să supravegheze indivizii; să întrerupă și să blocheze circulația patogenilor prin rețelele vieții de zi cu zi, dar să și îmbunătățească condițiile sanitare.

Între anii 1870 și 1890, problemele acestui model sanitar au devenit evidente. Holera făcea corpurile românilor importante nu doar pentru rudele apropiate sau în interiorul vieții comunitare și rituale a satelor și mahalalelor. Holera a socializat și naționalizat corpurile populațiilor din Țările Române. Mecanismul sănătății publice, pus în funcțiune de holeră și de construcția națională, a încercat să unească corpurile rurale și urbane într-un cadru politic și social mai larg.

Proiectul de igienă publică creat de Iacob Felix avea ca principal scop relaxarea carantinei - care punea în primejdie principala sursă de venit a statului, a elitelor politice și a capitalului național și internațional - prin intermediul internalizării controlului de la granițele statale la nivel de așezare, comunitate sau individ.

Izolarea indivizilor și extragerea lor din rețelele relațiilor de rudenie, rituale sau locale pentru a îi reinsera în relații medico-sanitare și naționale a fost un eșec. Dar un eșec productiv. Un eșec din care s-a născut România modernă antebelică; un eșec care a creat spații mereu lărgite de intervenție, care a deschis lunga serie e eșecurilor productive prin care s-a constituit România modernă.

Există o parte întunecată a acestui cap de serie a eșecurilor productive, ce pare să se reproducă, în feluri diferite, în toată istoria fracturată a modernității noastre. Încercarea nereușită de a aduce laolată lumile urbane și rurale, fracturile constituirii corpului social și sanitar, au scos la iveală eterogeneitatea etno-biologică a poporului român, și, mai ales fricile legate de asta, primul antisemitism modern și primele teorii ale degenerării rasiale.

România modernă este, în mare măsură, rezultatul holerei și a crizei sistemului carantinar european. Epidemiile au fost și sânt parte nu doar din viețile noastre individuale, ci și din felul în care ne creăm și imaginăm viețile noastre în comun.