În 1969, Nichita Stănescu publica volumul de poezie Laus Ptolemaei și, într-o încercare aproape eseistică, încerca să-și dovedească sieși că există o nesincronizare fatală între timpul de desfășurare a unui cuvânt și efortul de a surprinde emoția ca pe un instantaneu fotografic. Poetul considera că arta sa nu se manifesta prin intermediu cuvintelor, ci împotriva lor: „Prima literă a oricărui cuvânt se află în trecut, ultima literă - de asemeni; numai trupul cuvântului e în prezent.” (Împotriva cuvintelor).

Foto: William Krause

De atunci au trecut exact 49 de ani și discuția s-a strecurat în altă direcție. Limba este un organism viu, în continuă schimbare și evoluție (și alterare ar adăuga cineva născut odată cu Nichita). Pe nesimțite, din limba română s-au furișat pe ușa din dos o mulțime de cuvinte, în mare parte regionalisme – semn că românul s-a urbanizat. În același timp, și-au făcut apariția, triumfătoare, o listă lungă de import. Ceea ce nu e neapărat rău, pentru că polemica merge mai în profunzime decât denumirea corectă a lubeniței/harbuzului/pepenelui (verde)/zămosului.

O precizare pe care o voi explica mai încolo: să ne amintim că generația care a făcut Revoluția de la 1848, cât și intelectualii români școliți în Franța, au îmbogățit limba cu mai bine de 40% din fondul actual de cuvinte. Firește, efortul lor a fost întâmpinat cu prea puțin entuziasm de către boierii români, împovărați de ișlic și de șalvari. De abia la începutul anilor 1870, proaspăt înființata Academie Română a încredințat, pe rând, lui Laurian și Massim, și apoi lui Hașdeu, sarcina de a concepe un dicționar, care să inventarieze etimologic, onomastic și dialectal limba română. Potrivit vremurilor, inițiativa s-a împiedicat de numeroase hopuri, inclusiv de ideologia națională – sosise vremea latiniștilor.  Au apărut doar câteva volume - litera A și o parte din B. „Litera de pe urmă/ I-a rămas înfiptă într-o silabă,/ Ca un dinte obosit”, ar fi spus Arghezi mai târziu.

Astăzi, din eforturile uriașe ale lingviștilor secolelor trecute a rămas doar o brumă de poleială, sărbătorită static în volume vechi, prea puțin reeditate și în comunitățile (restrânse) care folosesc lexicul bisericesc. Am explorat zilele trecute câteva pagini de Facebook și de WEB ortodoxe și iată cele mai des întâlnite zece cuvinte (aranjate aleatoriu), a căror necesitate în limba română a devenit minimă, dacă nu chiar inexistentă:

PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (Concr.) Pustiu (I 1). [Pr.: -ti-i-] – V. pustii.

HÚLĂ1, hule, s. f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula.

HRISÓV, hrisoave, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Act domnesc care servea, ca titlu de proprietate, de privilegiu etc.; ispisoc. Din ngr. hrisóvuilon „bulă de aur”.

SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat2 (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

SĂLĂȘLUÍ, sălășluiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A-și avea sălașul, locuința într-un anumit loc. ♦ A se adăposti. 2. Tranz. A da cuiva adăpost; a găzdui. 3.Refl. A se așeza, a se stabili într-un loc. – Din magh. szállásolni.

SMERÉNIE s. f. Atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. ♦ (Bis.) Evlavie, cucernicie, pioșenie. – Din si. sŭmĕrjenije.

PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr.pryhana.

NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la diateza pasivă) A fi silit sau constrâns să acționeze într-un anumit fel; a fi obligat, dator. 2. Refl. (Înv. și pop.) A face eforturi; a se strădui, a se căzni. – Din nevoie.

PRIGOÁNĂ, prigoane, s. f. Urmărire aprigă, pornire împotriva cuiva; măsuri represive luate de o autoritate împotriva cuiva; asuprire, persecuție, prigonire. – Din prigoni (derivat regresiv).

ZĂMISLÍ, zămislesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A concepe fătul; a procrea, a face pui, a naște. 2. Refl. A lua ființă, a se naște, a se întrupa. 3. Tranz. și refl. Fig.A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) înfiripa. – Din sl. zamysliti.

De partea cealaltă, lucrurile stau altfel. Deși Academia nu face prea mari eforturi pentru a actualiza dicționarul, o mulțime de termeni împrumutați câștigă tot mai mult teren. Cuvinte precum marketing, start-up, online/offline, site, sourcing, project-leader, chat, selfie, refresh, dar și acronime ale unor funcții ca PR (Specialist Relații Publice) sau HR (Resurse Umane), așteaptă să intre oficial în uz, cu tot cu definiții și un binemeritat segment în cererile pentru adeverințe de la ITM.

Cei mai perspicace poate că au sesizat îndârjirea cu care un segment conservator al populației se luptă cu infuzia masivă de termeni noi, și, într-adevăr, avalanșa lexicală sus-menționată poate fi copleșitoare, dar, pentru a mă întoarce la intelectualii școliți la Paris, ele au apărut ca urmare a unei nevoi create de un segment important al populației, care folosește noțiunile sus-menționate în chip curent și, cred eu, pe termen îndelungat. Prin urmare, intrarea lor în limba română este inevitabilă, cu sau fără ajutorul lui Iorgu Iordan. În UK,  Oxford English Dictionary își actualizează lunar pagina oficială cu cele mai noi construcții și noțiuni, urbane sau nu, intrate în uz larg, iar Merriam-Webster's Collegiate Dictionary a adăugat ca definiții oficiale următorii termeni:

„Selfie” - fotografie a unui utilizator realizată de el însuşi cu o cameră digitală cu scopul de a o publica ulterior pe o reţea de socializare.

„Tweep” - o persoană care foloseşte serviciul de mesagerie al platformei Twitter pentru a trimite şi a primi tweet-uri.

„Gamification” - procesul de adăugare a elementelor caracteristice unor jocuri în alte domenii de activitate, pentru a încuraja participarea.

„Hashtag” - un cuvânt sau o frază precedate de simbolul „#” care clarifică sau defineşte categoria din care face parte textul însoţitor, aşa cum este cazul tweet-urilor (sursa aici).

În viitor, poate și la noi. Între timp, pentru a nu stârni prea multă revoltă, țin să precizez că în Dicționarul Limbii Române este suficient loc și chiar nevoie de o serie de cuvinte miriapode: trambulinzi, nicidoiul, antitimp, antiscunzi și antiînalți. Pe cuvânt!