Jurnal de pandemie: Garachico, Insulele Canare, 29 aprilie

Numărăm cu nerăbdare zilele care au mai rămas până în 6 mai, El Día când vom avea voie să roim sportiv, 1 oră/zi, pe o rază de 4 km de case. Cred că vor sări în treninguri și cei care n-au făcut sport vreodată în viețile lor. Ba chiar cred că e loc de oareșce organizare artistică cu ocazia asta, așa cum le place tuturor localnicilor, în frunte cu mine, expata lor mioritică.

Un maraton în mini-baterii de câte trei alergători pe rând, încolonați la câte doi metri distanță, cum zice legea, către orașul învecinat, Icod de Los Vinos. Unul dintre municipiile importante de pe insulă, Icod de Los Vinos e fel de Sighișoara subtropicală și îl adăpostește pe magnificul El Drago Milenario, cel mai vechi și mai mare exemplar viu de Dracaena draco, sau bradul dragon, despre care se spune că ar avea 1 000 de ani.

Dar să revenim la coloana imaginară de maratoniști de după 6 mai.

Mă gândesc, sau delirez de la atâta stat în casă, că ar da bine niște măști home made din paiete și pene, cu treninguri în culori fosforescente și inscripționate cu emblema fiecărei gospodării din orășel. Iar coloana de maratoniști să fie deschisă de mașina de la Guardia Civila, cu megafoanele pornite, în ritmuri de salsa, așa cum defilează oricum solitar în fiecare zi, străbătând fiecare stradă a așezării, să nu rămână vreo casă neînveselită. Ia să mă duc eu la primărie să propun asta, după ce termin de scris articolul!

Insula noastră dă semne deja că își intră-n vară, oamenii prind curaj și ies în poartă vorbindu-și unul altuia peste stradă, se simte pulsul vieții care stă să-și iasă din matcă. Piscinele naturale de peste terasa noastră ne ademenesc pe toți cu ape călduțe, fantasma generală de a ne bălăci cât e ziua de lungă în turcoazul lor pune stăpânire pe mintea tuturor. De dincolo de balcoane se simte forfota.

De azi, au voie doar copiii, câte-o oră pe zi, să iasă la joacă, însoțiți de câte un adult. E clar că-n fața legii nu putem trece drept copii cu toții, chit că ăla mic din tine țipă ca din gură de șarpe să se joace măcar un pic pe-afară!

Respectăm legea și păcălim copilul din noi cu ce avem prin casă, că aici nu prea te joci cu regulile, oricât de muzicali și de artiști ar fi polițiștii.

Acum câteva zile am fost nevoiți să luam autobuzul până în Icod de Los Vinos, cu unul dintre căței în geantă, către singurul cabinet veterinar deschis. Nici nu ajungem bine la jumătatea drumului că o patrulă de-a poliției oprește autobuzul și doi polițiști urcă în el, luând la întrebări fiecare pasager în parte. În cazul nostru, investigația s-a terminat rapid, am arătat cățelul din geantă, am rostit scurt și clar ca un password: „veterinario" și ne-au lăsat în pace, clătinând aprobator din cap, de dincolo de mască și de ochelarii de soare.

Pe insula asta, nu știm încă de ce, dar mai toți polițiștii arată ca niște stripperi camuflați în uniforme. Sunt extrem de fit, de zici că nu-s simpli agenți, ci vin direct din trupele speciale, sunt tineri, tatuați până-n dinți, bronzați și cu ochelari de soare Top Gun, ba mai merg și cu figuri pe niște super motoare BMW. Filme!
Dar cert e că la ce condiție fizică au... nu e de dorit să le stai în cale, pentru că nu, nu cred că scot un buchet de flori și întreabă care e sărbătoritul!

Canarele au un plan de ieșire etapizată din carantină, ultima atingându-se în iulie, când se pare că vom reveni la normal, plimbările nu vor mai fi limitate iar terasele și restaurantele își vor redeschide porțile pentru poftele care-au stat până-atunci atârnate în cuiul fiecărei case. Iar din septembrie se reia turismul național, adică inter-insular, pentru locuitorii din arhipelag. Despre turismul internațional, nici vorbă deocamdată. Asta dacă nu se schimbă nimic între timp, că, vorba aceea, „nu aduce anul, ce aduce ceasul", e mai actuală și mai internațională ca oricând.

Între timp, noi ne decorăm domestic timpul cât de respectuos legal se poate, și cât de creativ. Ieșim din casă doar după ingredientele de prăjituri nefăcute vreodată înainte de carantină și bucurăm strada cu muzici din toate timpurile, că buni citadini cum suntem, e de dorit să contribuim.

Ah, ceea ce nu văd vecinii e că dansăm, dansăm de zici că trăim în versiunea postmodernă a lui „Și caii se împușcă, nu-i așa?". În rest, fir-ar să fie Facebookul, că am ajuns să ne facem toate Nametesturile posibile, deocamdată sub anonimatul lui don't share!