Într-o măsură oarecare regret că nu sunt specialist în scări logaritmice ca să vă pot oferi modele matematice predictive, cu ajutorul cărora să anticipăm împreună traiectoria vieții în aceste vremuri grele, dar, pe de altă parte, vă asigur că sunt alții (surse credibile, convingătoare) care o fac.

Mă bucură aceste încercări, deși sunt convins că nici măcar ei nu au acces deplin la cifre și informații din categoria secret de stat, care ar putea servi la a înțelege mai ușor inexplicabilul și ar răspunde la unele întrebări firești, de genul „De ce, mai mulți în unele țări (comparabile numeric) și mai puțini în altele?”, „Cum unii reușesc să controleze fenomenul, iar alții mai puțin sau chiar deloc?”, „Până când?”, „Până unde?” etc. În paralel, ni se oferă un meniu copios de teorii conspiraționiste și speculative alternative care nici pe departe nu au darul de a ne liniști sau de a face puțină lumină în tunel.

Așa că, personal, am ales un model nematematic de a comunica din ungherul european unde m-a găsit cea mai severă pandemie a noului mileniu, prima după oarecum recenta gripă cu cele două ramuri, aviară și porcină. Modelul despre care vorbeam este inspirat din Decameronul lui G. Boccaccio, populara colecție de povești alegorice, scrise în dialect florentin, imediat după primul vârf al „Morții negre” – poate cea mai violentă epidemie de ciumă care a bântuit Europa, Orientul și Nordul Africii timp de cinci secole, și publicată în 1352. Dacă facem abstracție de glumele fără perdea, care pot explica parțial succesul la publicul din secolul al XIV-lea și nu numai, cartea poate fi citită ca un real document istoric care descrie detalii importante din viața și obiceiurile toscanilor.

Propun o ușoară, nu foarte îndepărtată, întoarcere în timp:

Ljubljana, 2 martie 2020, cu 24 de ore înaintea zilei Z, când urma să fie anunțat oficial Primul caz confirmat în Slovenia. La aceeași dată, OMS anunța deja, cu vădită îngrijorare, aproape 90 500 cazuri la nivel planetar.

După Declarația de Independență din iunie 1991, apoi Războiul de Zece Zile care a urmat imediat și Acordul de la Brioni, micul nou stat (0,27% din populația Europei) a înregistrat o surprinzătoare evoluție fulminantă: Uniunea Europeană a recunoscut Slovenia ca stat independent în ianuarie 1992, ONU a acceptat-o ca membră în mai 1992, a aderat la U.E. și NATO în 2004, la Zona Euro în 2007 și OCDE în 2010.

Să revenim la 2 martie 2020: viața urbei se desfășoară normal, în mare parte previzibil, ca în cea mai mare parte a timpului în ultimele decenii, fără tulburări semnificative. Slovenii trec în Italia la cumpărături sau doar pentru un espresso adevărat, italienii vin în Slovenia pentru cumpărături sau doar pentru o masă de prânz ecologică la un preț decent; zilnic, mii de traversări ale frontierei deschise. Turiștii sunt încă pe străzi, în hoteluri arhipline și în muzee, terasele, restaurantele și magazinele sunt populate ca în orice altă zi normală, de luni până duminică și din ianuarie până în decembrie. Institutul național de statistică anunță număr record de vizitatori străini în 2019, toți par să se mândrească cu noul brand de țară: „I feel Slovenia”, cu „love” din numele țării scos în evidență!

În episoadele următoare vom vedea cum au reacționat autoritățile din Slovenia și cei două milioane de locuitori față în față cu amenințarea globală invizibilă împotriva căreia nu s-a descoperit încă antidotul esențial după mai multe luni de luptă inegală cu această criminală și imprevizibilă moară de vânt.

Jurnalul de pandemie transmis din Ljubljana va continua săptămânal, cu câte o filă publicată pe Savantgarde.ro, portalul rămas pe aceeași spirală ascendentă dedicată pasiunii pentru o informare corectă și completă, fără frontiere.