30 martie: Ghiduri de carantină

Familia este celula de criză a societății. Și ca orice celulă în situație de criză funcționează în mod neobișnuit.

Radioul a înțeles urgența momentului. Printre eforturile de sezon, precum menținerea unei rubrici de sport de jumătate de oră într-o perioadă în care nu se întîmplă nimic, a adăugat nenumărate interviuri cu specialiști care ne învață cum să ne controlăm angoasele între frigider și canapea.

Presa scrisă a prins și ea momentul și sîntem invadați cu sfaturi zilnice care să ne ghideze în lupta cu situații neprevăzute: cum să ne suportăm partenerul sau cum să ne tolerăm copiii.

Linkul zilei: Și cum un șir neîntrerupt de cuvinte poate deveni agresiv pentru un suflet în carantină, iată un articol tip bandă desenată din Le Monde.

29 martie: Eficientizare și catastrofă

Nu cred că există un cuvînt cu o aură mai malefică decît verbul `a eficientiza`. Un sistem eficient lucrează la capacitate maximă. Nu există pierderi, nu există timpi morți, nu există piese neutilizate.

În vremuri normale, eficiența e benefică: taie din costuri și crește productivitatea. Oamenii muncii se îndreaptă spre stațiile de autobuz și investitorii zîmbesc fericiți. Afacerile merg bine, companiile prosperă, produsul intern brut crește. Iar guvernele privesc cu jind spre metodele magice prin care să eficientizeze folosirea bugetelor.

Se eficientizează numărul de paturi din spitale – un pat neocupat, înseamnă bani aruncați. În ultimul an, în aproape toate țările a scăzut numărul de paturi la suta de mii de locuitori. Se eficientizează folosirea cadrelor medicale: mai puțină asistență, mai mulți pacienți pentru un doctor – se taie fonduri, crește productivitatea!

Comparativ cu zece ani în urmă, numărul de absolvenți de medicină raportat la populație a scăzut, în condițiile în care populația îmbătrînește. Se eficientizează folosirea aparaturii: dacă un aparat stă nefolosit o perioadă,  înseamnă că nu e esențial și poate fi eliminat – se mai economisesc cîteva zecimi de procente din buget.

Se eficientizează institutele de cercetare: mai puține arii de cercetare, mai puțini cercetători, salarii mai mici – o mai judicioasă folosire a investițiilor. Se eficientizează educația: mai mulți copii în clase, salarii mai mici profesorilor – mai puține fonduri. Și, peste toate, o mînă nevăzută reglează piața: crește indicele bursier, crește valoarea acțiunilor, crește volumul tranzacțiilor și sumele de bani care circulă. Și dacă avem noroc, ajungem să trăim și noi pe lîngă banii ăștia.

Pînă cînd ne lovește o epidemie ca cea de acum! Spitalele sînt supraaglomerate, aparatura lipsește, iar personalul medical decimat după zeci de ani de eficientizare nu poate să facă față.

Dintre cercetătorii rămași în institutele eficientizate, puțini au vreo idee despre noul virusul și li se cere să descopere leacuri miraculoase peste noapte. Iar milioanele de cetățeni instruiți de sistemul de învățămînt eficientizat caută pe Google ce înseamnă un virus. De la eficiență la catastrofă nu e decît un pas.

Și mîna nevăzută a lui Adam Smith ne arată degetul din mijloc!

Linkul zilei: Un articol din Atlantic despre fragilitatea societății în care trăim în fața unor catastrofe.

28 martie: Viruși și teste

Viața de zi cu zi într-o celulă obișnuită este mai degrabă calmă. În interiorul unei membrane cu diametru de cîțiva micrometri există pînă la zece milioane de ribozomi care transformă în proteine informația transmisă din nucleu sub formă de ARN. Proteinele își urmează sarcinile lor, iar metabolismul merge înainte. Majoritatea celulelor unui organism nu ajung să întîlnească un virus în cele cîteva săptămîni ale vieții lor. Iar atunci cînd îl  întîlnesc, sînt mai degrabă surprinse.

Odată pătruns în celulă, un virus are o singură misiune: să-și copieze informația genetică în ediție ARN, în cît mai multe variante. Aceste fragmente de ARN vor fi preluate de  nevinovații ribozomi care vor împînzi celula cu proteinele invadatorului. Celulele infectate au puține șanse de supraviețuire, dar după cîteva zile, sistemul imunitar intră în starte de alertă și generează sute de milioane de anticorpi care patrulează organismul vînînd copii ale virusului.

În funcție de cele două faze ale infecției, pot exista două tipuri de teste pentru identificarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2. În primul rînd, se pot căuta urme de ARN viral. Testele actuale folosesc o tehnologie care identifică ARN-ul specific pentru una sau două dintre genele virusului. Prezența lor în probele recoltate este un semn al unei infecții încă în desfășurare. Al doilea tip de teste identifică prezența anticorpilor și semnalizează că organismul a avut o infecție în trecut.

Primul tip de teste este mai ceva mai complicat, necesită aparatură specializată și oferă rezultatele după un anumit interval de timp. Pe de altă parte, testele pot fi rapid implementate și modificate. La ora actuală, zeci de mii de persoane în toate spitalele lumii efectuează astfel de analize.

Al doilea tip de teste este mai greu de produs, însă, este mai ieftin, mai simplu de executat și dă rezultate instantanee. Testul poate fi făcut acasă, fără ajutorul nimănui. Doar o picătură de sînge și o bucată de hîrtie care arată rezultatul pozitiv sau negativ. Vestea bună este că astfel de teste sînt în final aprobate pentru Covid-19.

În momentul în care ele vor fi disponibile pe scară largă, se va putea face lumină în negura statisticilor actuale. Vom afla ce procent din populație este infectată, care este rata spitalizărilor, ce fatalitate are virusul și cît de repede se răspîndește. Mai mult, vom putea clarifica dacă cei identificați pozitiv sînt imuni la o re-infecție și pot să-și reia activitatea normală.

Linkul zilei: Un articol despre teste de anticorpi pentru Covid-19.

27 martie: Plagiatul imunitar

Deși par de neoprit, virușii au șanse minuscule să-și pună în palmares o infecție reușită. Cu doar o mînă de gene cu care trebuie să se descurce, e greu de învins sistemul. Precum un guvern înțelept, prevăzător și eficient (sic!), sistemul imunitar aruncă în luptă un arsenal de soluții destinate să oprească infecția. Într-o primă instanță, este declanșat un plan de intervenție rapidă care include, printre alte măsuri, interferonul. În cazul în care situația se agravează, se trece la artileria grea care implică geneza a doua tipuri de celule: unele care vor ucide celule infectate și altele care vor genera anticorpi.

Anticorpii sînt construiți din aceleași componente și după aceeași tehnologie ca orice alte proteine celulare. Sînt simple ghemuri formate dintr-un șir de aminoacizi, fără nimic specific unui anume individ. Pot fi folosiți în experimente de laborator, urmînd aceleași reacții ca într-un organism în care recunosc virusul și blochează infecția. Mai mult, anticorpi generați de o persoană infectată, dar care a depășit infecția, pot fi `transplantați` într-o persoană aflată încă în luptă cu virusul. Imunitatea este de scurtă durată, pentru că tratamentul funcționează ca un medicament și nu ca un vaccin.  Dar este vorba de un caz extrem, în care un sistem imunitar învingător poate ajuta un sistem aflat la ananghie.

Marea speranță pentru viitorul apropiat este identificarea celor care au fost infectați cu SARS-CoV-2, recoltarea de sînge și folosirea plasmei pentru a trata pe cei care au disperată nevoie. Conform statisticilor actuale, șubrede și temporare, peste 80% dintre persoanele infectate nu prezintă simptome grave. Aceștia sînt, în majoritate, tineri. Aceiași tineri pe care, pe drept, îi acuzăm de inconștiență atunci cînd nu respectă regulile acestor zile. Printr-o spectaculoasă răsturnare de situație, poate chiar ei vor fi cei care să-și salveze bunicii, părinții, personalul sanitar și alții care sînt nevoiți să lucreze pentru noi toți. Ar fi un final optimist pentru filmul pe care îl trăim...  Din păcate, viața nu e așa de simplă ca o producție cinematografică.

Linkul zilei: Un articol din revista Nature despre terapia pasivă cu anticorpi pentru Covid-19.

26 martie: Vaccinuri și piedici

De la vorbă la faptă e cale scurtă, dacă ne luăm după o parte din presa ultimelor zile, unde anunțurile despre vaccinuri miraculoase împotriva SARS-CoV-2 se răspîndesc mai rapid decît virusul însuși.

Dar pe cît de simplu este principiul după care se face un vaccin, pe atît de lungă e calea pînă la a-l avea gata. Orice vaccin pornește de la ideea de a antrena sistemul imunitar printr-o infecție falsă. În practică, ca de obicei, lucrurile devin mult mai complicate.

În primul rînd trebuie produs vaccinul urmînd una dintre strategiile discutate acum cîteva zile. În al doilea rînd, trebuie arătat că vaccinul funcționează – nu poți spune că ai un vaccin pregătit dacă nu l-ai testat. Ori pentru a-l testa, trebuie demonstrat că o poți face sigur și corect. În al treilea rând, vaccinul trebuie fabricat pe scară largă. Si în paralel, pentru că nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, trebuie asigurate drepturile de proprietate intelectuală, acolo unde vrei să folosești vaccinul.

Ca la o cursă de Formula 1, primele la start sînt companiile care au obținut rezultate bune încă înaintea de începerea competiției. Cum ne-am mai întîlnit în trecut cu alte specii de coronavirus – în 2003, cu SARS și, în 2012, cu MERS – au existat tentative pentru producerea unui vaccin. Din păcate, cum vaccinurile sînt o afacere riscantă financiar și cum nu învățăm niciodată din greșeli, cercetările au fost încetinite sau oprite atunci cînd virusul a fost eliminat. Însă, dat fiind că între 80% și 90% din materialul genetic al SARS-CoV-2 este identic cu virușii responsabili de SARS și MERS, platforma metodologică dezvoltată așează într-o poziție privilegiată companiile deja angrenate în astfel de cercetări.

Cum fiecare firmă farmaceutică și fiecare mare universitate sînt interesate de dezvoltarea unui vaccin, vom avea de unde alege. Mai mult ca sigur că sute de grupuri de cercetare fac deja  teste în laborator sau chiar pe animale.

În unele cazuri s-a început deja prima fază a testelor clinice pe zeci de persoane. În cazul în care se demonstrează că nu există efecte adverse, se poate trece la faza a doua. Aceasta va include cîteva sute de indivizi într-o regiune de risc.  Abia la a treia fază, cînd testele se extind pe mii de persoane, luminița de la capătul tunelului devine vizibilă.

În final, trebuie arătat că vaccinul nu are efecte secundare severe, că mobilizează sistemul imunitar, că previne infecțiile viitoare, trebuie determinat cîte doze sînt necesare, dacă e nevoie de adjuvanți, dacă există diferențe între răspunsul organismului în funcție de vîrstă, etc. Lucrurile care pot merge rău sînt fără de număr, iar drumul bun e lung, strîmt și întortocheat.

Linkul zilei: un articol din Wired care cataloghează principalii candidați pentru un vaccin împotriva Covid-19.

25 martie: Semințe ratate

Orice pandemie cinematografică este rezolvată în ultimele 10 minute. Din păcate, nici nu trăim într-un film, nici nu am ajuns la ultimele minute.

La fiecare oră apar articole în presă care decretează că soluția farmaceutică pentru epidemia actuală este la un pas. În majoritatea cazurilor știrile au o sămînță de adevăr. Dar e o cale lungă de la o sămînță la o plantă care să dea roade.

Indiferent de dorințele noastre, de eforturile medicilor și de investițiile companiilor farmaceutice, peste 90% din teste clinice se soldează cu un eșec. Din nefericire, același tip de statistică se aplică și în cazul regimurilor împotriva Covid-19. Recent, trei dintre testele așteptate cu speranță de medici s-au soldat cu rezultate dezamăgitoare.

Din fericire au fost identificate 69 de medicamente potențiale. Nu ne rămîne decît să așteptăm. Fiecare în casa lui.

Linkul zilei: O panoramă a medicamentelor aflate în vizorul farmaceutic:

24 martie: Gimnastică moleculară

Structura virușilor cu membrană protectoare oferă o strategie ușoară pentru o infecție: fuzionarea membranei virale cu cea a celulei atacate. Pentru asta, însă, e nevoie de un instrument special, de o proteină care să faciliteze procesul doar atunci cînd condițiile sînt prielnice.

Proteinele de acest tip – să le spunem S, ca să economisim litere – sînt ancorate în membrana virală. Chiar numele de coronavirus este dat de silueta virusului dictată de aceste proteine care împodobesc membrana virală.

Odată intrat în organism, virusul caută un receptor celular și folosește sus-numita S pentru a se atașa. Structura proteinei S pentru SARS-CoV-2 a fost determinată rapid. Apoi, la doar cîteva zile distanță a fost determinată și structura ei împreună cu receptorul celular. Acesta, pe numele său ACE2, se găsește în plămîni, intestine, rinichi și vasele sanguine. În viața de zi cu zi, ACE2 are multiple roluri, printre care și funcții cardiace. În cazul SARS-CoV-2, însă, joacă rolul nefericit al naivului care deschide ușa.

Intrarea în celulă este, însă, un pas oarecum simplu în comparație cu ce va urma. Virusul va sta ascuns în mici vezicule care străbat celula și va aștepta momentul oportun: scăderea pH-ului. La acest moment precis proteina S își arată adevărata față! Simțind mediul acid, renunță la receptorul de care era ancorată și din poziția `expectativ-chircită` în care se afla, se înalță și scoate la iveală un harpon de cîțiva aminoacizi pe care îl înfinge în membrana nevinovată a veziculei purtătoare.

Odată apucată această membrană, printr-o o altă mișcare spectaculoasă, efectuată simultan de mai multe copii ale proteinei S, membrana celulară este adusă în contact cu membrana virală. Cele două membrane sînt forțate să fuzioneze, iar interiorul virusului este eliberat în citoplasma celulară. Proteina S și-a făcut datoria și rămîne pasivă în veziculul inocent, urmărind cum ARN-ul viral este transformat în proteine. Printre acestea, zeci de mii de proteine S, asamblate într-o poziție `expectativ-chircită`, se îndreaptă spre membrana celulară așteptînd răbdătoare să fie asamblate în membrana unor noi viruși.

Linkul zilei: Articolul din Science unde este descrisă structura Spike-protein în complex cu receptorul celular ACE2

23 martie: Transmisii secrete

Dacă de numărat decesele este tragic de simplu și dacă a face un test care poate fi pozitiv sau negativ este posibil, estimarea numărului total de persoane infectate este problematică.

Oricine urmărește statisticile observă că rata infecțiilor sau a mortalității sînt extrem de diferite de la o țară la alta. Dincolo de diferențele culturale între țările asiatice și cele europene, și dincolo de calitatea sistemului imunitar probabil că cel mai mare efect este numărul de teste făcute.

Conform WHO, azi existau diferențe de peste un ordin de mărime, cu Italia la peste 8.3%, în timp ce Austria avea doar 0.27%. Din păcate, calitatea acestor numere are un rol decisiv în stabilirea unor măsuri sociale eficiente.

Dar pînă cînd nu se fac suficiente teste care să domolească aceste statistici, nu ne rămîne decît să stăm în casă. Si dacă tot avem timp, să citim...

Linkul zilei: un articol din revista Nature despre impactul celor cu infecții asimptomatice în transmiterea SARS-CoV-2.

22 martie: Viruși și filme

Nu e nimic mai plăcut decît o calamitate virtuală văzută de pe canapea! Cum statul în casă devine o a doua natură pe parcursul acestor zile, accesul online la filme e într-un fericit avînt. Iar dintre filmele de sezon, Contagion trăiește o nouă tinerețe! Filmul a beneficiat de sfaturi de la o pertinentă echipă de cercetători, este foarte bine făcut, iar scenariul nu mai pare atît de departe de realitate.

La fel cum filmele din seria Fast & Furios amintesc mai degrabă de mașinuțele bușitoare din copilărie decît de traficul rutier cotidian, tot așa, orice ecranizare pornită de la un fapt real nu are nicio șansă la box office dacă nu pustiește planeta în mod corespunzător! Așa-i sîngele de telespectator: furios și iute, nu curios și răbdător.

Aș vrea să sugerez un altfel de film, potrivit vremurilor pe care le trăim. Doar că nu se axează pe catastrofe, ci pe munca din laboratoare. Mai precis din laboratoarele de maximă siguranță în care se lucrează cu agenți infecțioși mortali.

Mini-serialul se numește The Hot Zone și a fost produs de National Geographic. Urmează fidel cartea omonimă de Richard Preston, care descrie unul dintre cazurile cînd „am avut noroc”: o variantă a virusului Ebola, descoperită într-un centru de animale pentru cercetare de lîngă Washington a fost oprită înainte să pătrundă în populație. Și ca dovadă a seriozității serialului, să spunem că Soții Jaax – eroii acelui episod – au apărut pe covorul roșu la lansare.

21 martie: Urme pe genom

Fiecare literă din genomul unui virus nu doar transmite informație, ci spune și o poveste.

Doar 29 811 litere, de atît are nevoie SARS-CoV-2 pentru a-și impune punctul de vedere într-o celulă nou infectată. Aceste molecule de ARN conțin toată informația necesară pentru construcția unui comando de proteine.

Există, însă, o oarecare libertate în alegerea acestor litere. Unele mutații nu au niciun efect – le numim sinonime. Altele au un efect minim și nu schimbă cu nimic viața proteinelor codate. Unele, însă, sînt importante și au un efect care poate fi observat în infecții și cuantificat în laboratoare.

Spuneam zilele trecute că fiecare virus e puțin diferit de frații lui. Analizînd șirul acestor mici diferențe, putem să urmăm evoluția unui virus în populație.

Dar putem merge și mai departe pe linia de rudenie și construi arbori ai evoluției, cum a propus Darwin. Putem compara virusul cu viruși care infectează alte specii. Vom avea diferențe mai mari datorate mai multor mutații, dar principiul este același. Șirul acestor mutații este monoton, întîmplător, dar extrem de eficient. Orice manipulare în laborator s-ar „trăda” prin schimbările încercate.

Un articol recent din revista Nature demonstrează că SARS-CoV-2 e rezultatul evoluției și este foarte improbabil să fie rodul unei inginerii genetice. În plus, prezintă scenariile posibile care pot explica apariția virusului. Din păcate, e puțin probabil ca datele științifice să încetinească dependența unora de imaginatele conspirații planetare.

Linkul zilei: Articolul din Nature Medicine care demonstrează că SARS-CoV-2 nu a fost modificat în laborator.

20 martie: Vaccinuri și termene

Vestea bună este că la momentul acesta există 15 vaccinuri potențiale aflate în stadii avansate ale cercetării. Vestea proastă este că niciunul dintre ele nu poate fi gata în mai puțin de un an.

Există mai multe strategii pentru a construi un vaccin. În cele mai multe cazuri este vorba despre folosirea unui virus căruia i-a fost răpită virulența. Fie prin eliminarea completă a unor proteine, fie prin mutații care le răpesc eficiența.

Atunci cînd simte o prezență străină, organismul va reacționa ca în cazul unei infecții „reale” și va construi un arsenal de anticorpi gata să riposteze atunci cînd pericolul se întoarce. Rujeola, varicela sau gripa sînt prevenite în acest fel.

A doua posibilitate constă în folosirea doar a unor proteine virale, destinate să creeze același tip de panică în sistemul imunitar, pregătindu-l pentru o viitoare confruntare. Din această categorie fac parte vaccinul împotriva hepatitei B sau a papilomavirusului.

Există, însă, și ale posibilități. Soluția constă în a furniza sistemului doar informația necesară. Rolul de emisari pentru un astfel de mesaj revine acizilor nucleici: ARN sau ADN. Avantajul este că ARN-ul sau ADN-ul sunt o prezență obișnuită în celule unde sînt folosite pentru transmiterea sau stocarea informației.

Așa că, odată ajuns în celulă, mesajul este transformat într-o proteină urmînd aceeași metodologie folosită de celule pentru metabolismul propriu. Odată născută în celulă, această proteină virală va declanșa în organism același tip de răspuns ca o proteină intrată prin merite proprii. Deși e folosită pentru animale, tehnologia nu e aprobată pentru nici un vaccin uman.

Dar înainte de a ajunge în spitale, orice nou vaccin are de trecut patru probe eliminatorii. Probe care fac ravagii în concurenții calificați pentru start. Proba finală este chiar producția de masă a vaccinului – cît de repede, cît de eficient și cît de ieftin poate fi făcut. Însă, adevărata spaima a oricărei companii farmaceutice sînt primele trei probe: trei teste clinice succesive care trebuie să demonstreze că vaccinul funcționează și nu are efecte secundare.

Din păcate această cursă nu poate fi terminată în mai puțin de un an. Să sperăm că din cei 15 candidați înscriși pînă acum, măcar unul va trece linia de sosire. Si că o va face în timp record.

Linkul zilei:  Un articol din revista Nature despre precauțiile necesare în pregătirea unui vaccin.

19 martie: Pandemia de scenarii

Din păcate, pe multe meridiane, guvernanții se simt nu doar personal, dar și instituțional ofensați de orice dovadă de profesionalism. Ceea ce face ca informațiile necesare să pătrundă greu în straturile decizionale ale societății. Din fericire, în cazul epidemiei actuale opțiunile au fost puține și evidente. Așa că urmăm cea mai bună rețetă: stăm acasă și ne spălăm pe mîini după fiecare film. Numai că unii dintre noi fabrică scenarii!

Dacă înțelepciunea retroactivă e la îndemîna tuturor, iar înțelepciunea proactivă este rezervată puținilor aleși, la înțelepciunea inactivă avem acces imediat și nelimitat cu toții. Iar unii nu doar se înfruptă hulpavi, dar organizează adevărate ospețe online! Geme internetul de conspirații planetare, manifeste rasiste și teorii care reinventează biologia.

Din fericire există și informație corectă, documentată și permanent actualizată:

Linkul zilei: Un spectaculos grafic interactiv publicat în New York Times care ne arată cum poate varia numărul victimelor în funcție de rata infecțiilor și a mortalității.

Spre exemplu, la o rată a infecțiilor de 20% și o mortalitate de 1%, Covid-19 poate deveni principala cauză de deces, înaintea bolilor de inimă, a cancerului și a atacurilor cerebrale.

18 martie: Genomuri în mișcare

Orice virus îi e frică de sistemul imunitar, am putea spune urmînd o construcție gramaticală intrată în folclorul recent. Iar pentru asta are o singură soluție: evoluția.

Coronavirușii apelează la ARN pentru a-și transmite informația genetică – la fel ca vecini ai lor precum virușii care dau gripa,  SIDA, răceala, poliomielita, rujeola și mulți alții.

Odată ajuns în celulă, genomul oricărui virus este, într-un fel sau altul, transformat într-un mic set de proteine care paralizează bunul mers al lucrurilor. Dar pentru a genera noi viruși, e nevoie de o proteină care să copieze ARN-ul original în nenumărate ediții care să fie asamblate în viruși noi.

Această sarcină revine unei proteine care copiază un segment de ARN într-un altul identic. Să-i dăm acestei proteine numele de cod RdRp. Nimic asemănător cu RdRp nu există în celule. Ceea ce ne oferă avantajul că ne arată două trasee de urmat. Pe de o parte, existența RdRp atestă prezența unei infecții virale – și asta stă la baza testelor folosite în prezent. Pe de altă parte, e o țintă bună pentru compuși antivirali – multe din medicamente sînt din această categorie.

Această RdRp are, însă, o proprietate neobișnuită. În vreme ce moda biologică pune la mare preț o proteină conștiincioasă, care își face bine treaba, această RdRp induce erori în procesul de copiere: cam o greșeală pentru fiecare copie de genom. Rezultatul este că fiecare dintre sutele sau miile de noi viruși asamblați în celula infectată va avea o mutație unică. Iar procesul e repetat în mii și mii de celule.

Multe dintre aceste milioane de variante sînt destinate eșecului; altele sînt indiferente. Uneori, însă, apar mutații care conferă virusului noi proprietăți care se dovedesc utile și sînt transmise în noile infecții. Avantajul acestei strategii este o evoluție rapidă în care virusul se mișcă cu un pas înaintea sistemului imunitar.

Legea evoluției e clară: un individ este infectat de un exemplar unicat al virusului, iar în decursul bolii generează un univers de variante care își așteaptă prada.

Linkul zile: Un articol științific (pentru nespecialiști, la limita inteligibilului) despre un compus chimic care blochează RdRp și care pare să funcționeze împotriva SARS-CoV-2.

17 martie: Lecțiile lui Defoe

Daniel Defoe e cunoscut mai ales datorită personajului său Robinson Crusoe, forțat de împrejurări într-o carantină de peste 28 de ani. Ironia face ca cel care a interpretat rolul său într-un film recent să fie și el în carantină zilele astea.

In 1722, Defoe publica Jurnal din anul ciumei/ A Journal of the Plague Year – un soi de cronică la marea epidemie din Londra anului 1665. Textul e scris la ceva distanță de eveniment și e bazat mai puțin pe experiența personală și mai ales pe o documentare solidă.

Citită zilele acestea, textul capătă noi semnificații și ne arată că, deși sîntem în alt timp și în  alt spațiu, multe lucruri nu par să se fi schimbat. Iar apetitul publicului pentru tămăduiri instantanee, medicații nonconformiste și scurtături terapeutice e la fel de inepuizabil:

„... it is incredible and scarce to be imagined, how the posts of houses and corners of streets were plastered over with doctors' bills and papers of ignorant fellows, quacking and tampering in physic, and inviting the people to come to them for remedies, which was generally set off with such flourishes as these, viz.: 'Infallible preventive pills against the plague.' 'Neverfailing preservatives against the infection.' 'Sovereign cordials against the corruption of the air.' 'Exact regulations for the conduct of the body in case of an infection.' 'Anti-pestilential pills.' 'Incomparable drink against the plague, never found out before.' 'An universal remedy for the plague.' 'The only true plague water.' 'The royal antidote against all kinds of infection'...”

Evident, titlul acestui șir de note a fost sugerat de această carte.

16 martie: Anotimpuri virale

Dacă de eficiența diferitelor combinații de medicamente antivirale existente nu sîntem încă siguri, dacă momentul cînd un vaccin va fi gata este încă neclar în viitor, pe un lucru ne putem baza: vine primăvara. Și cu ea, speranța că SARS-CoV-2 o să urmeze prin anotimpuri o traiectorie similară cu cea a gripei.

Cel puțin 68 de maladii infecțioase au un caracter sezonier, dar fiecare boală își are propriul mod de a reacționa la schimbările de temperatură sau umiditate. Ce se poate vedea, însă, din graficul prezentat în linkul de mai jos este că în multe cazuri există o creștere a cazurilor în lunile de iarnă, urmată de o scădere in lunile calde.

Cea au în comun acești viruși este structura. Gripa, varicela, rujeola sînt cauzate de viruși cu un genom învelit într-o membrană. Iar această membrană este mult mai sensibilă la temperatură sau uscăciune. Una peste alta, vedem că infecțiile predomină cam o treime din an.

Nu e clar dacă pentru Covid19 putem spera același tip de comportament – avem studii care argumentează ambele variante, iar în curînd o sa vedem cine are dreptate.

Linkul zilei: Un interesant material din Science de unde se pot afla mai multe despre comportamentul sezonier al unor maladii infecțioase sau despre schimbările în sistemul imunitar funcție de momentul din zi sau de anotimp.

Fapt interesant: un studiu a arătat că vaccinul antigripal e mai eficient dacă e făcut dimineața!