22 mai: Două săptămîni

Noua Zeelandă a introdus obligativitatea a doua săptămîni de carantină pentru cei care sosesc în țară. Reguli asemănătoare au fost impuse și de către alte guverne.

Linkul zilei: Un articol din Health Affairs estimează mortalitatea asociată cu Covid-19 la 1.3% pentru Statele Unite.

21 mai: Dicționar

Proveniența termenului „lazaret” are o poveste interesantă. Contrar aparențelor, acesta nu provine de la Sfîntul Lazăr, patronul leproșilor.

Istoric, prima construcție destinată carantinei celor susceptibili de a transmite ciuma apare la Veneția, în 1423 într-o insuliță cu numele de Sfînta Maria din Nazaret. Printr-o modificare, Nazaret devine lazaretto, termen care s-a transmis în toate limbile europene. În timp, lazarete vor apărea în majoritatea porturilor mari ale Europei, dar și în regiuni aflate în interiorul continentului: în 1607, o epidemie duce la construcția unuia în Paris, iar în 1710, a unuia în Berlin. Amplasamentul lor geografic permitea trasarea unor cordoane sanitare care să permită o izolare la scară mare.

Arhitectura lazaretelor, cu curți duble și clădiri separate, trebuia nu doar să permită izolarea fizică a celor cazați aici, ci să faciliteze cazarea în pavilioane separate a pasagerilor veniți din zone diferite sau la momente diferite.

Nerespectarea condițiilor de carantină pentru oameni și mărfuri s-a plătit de multe ori scump. În 1720, un vapor ancorat în Marsilia a încălcat regulile stricte de carantină și a eliberat încărcătura înainte de finalul carantinei. Epidemia ce a urmat a ucis jumătate din cei o sută de mii de locuitori ai orașului.

Linkul zilei: Lazaretul din Marsilia

19 mai: Timpul regăsit

După două luni de domiciliu forțat, toată lumea e fericită la anunțul „Atenție se deschid ușile!”. Dar, în timp, vom realiza că a fost o ocazie unică pentru un timp regăsit, fie alături de noi înșine, fie de cei din familie. Deși Marcel Proust a păstrat mereu o distanță rece față de tatăl său, în ultimii patru ani ai vieții lui Adrien Proust, cei doi au avut ocazia să petreacă mult timp împreună. Imediat după moartea sa, în 1903, Marcel îi scria unui prieten: „Je bénis maintenant ces heures (de maladie) passées à la maison qui m’ont fait tant profiter de l’affection de papa ces dernières années”.

18 mai: Timpul pierdut

Fără îndoială, orice guvernant al unei țări ar da bucuros ceasul  înapoi pentru cîteva luni pentru a corecta greșelile făcute la începutul epidemiei.

În căutarea acestui timp pierdut, una dintre opririle principale ar trebui să fie în fața scrierilor medicului Achille Adrien Proust, tatăl lui Marcel Proust. Chiar mai fecund decît fiul său, a scris peste 20 de volume des specialitate. Ajuns în poziții oficiale importante, el a fost unul dintre cei mai fervenți suporteri ai distanțării sociale ca modalitate de eliminare a epidemiilor. A ajuns un expert reputat în „maladies transmissibles qui ne naissent jamais parmi nous et sont constamment le résultat d'une importation”. A luptat pentru a întări rețeaua de lazareturi destinată să apere Europa de epidemii importate. A militat pentru înființarea unei structuri internaționale pentru gestionarea epidemiilor. Revizitînd azi opiniile sale din acea perioadă, vom găsi extrem de actuală opoziția sa față de politica Angliei în care mediul de afaceri trebuia întotdeauna să aibă prioritate în fața sănătății populației.

Deși a urmat orbita multor epidemii peste tot în lume, din Rusia sau Iran pînă în Algeria sau Egipt, Adrien Proust se mîndrea că a reușit să evite orice boală urmînd strict două reguli: păstrînd distanța de bolnavii pe care îi vizita și spălîndu-și des mîinile și fața!

Deși relația cu fiul său nu a fost una ușoară, Adrien nu i-a refuzat acestuia niciodată bani pentru călătoriile sale, pentru hainele scumpe sau mesele elegante oferite prietenilor. La rîndul său, Marcel i-a respectat întotdeauna tatălui său statura profesională și îl recomanda adesea prietenilor săi atunci cînd aceștia aveau probleme de sănătate. La o astfel de sugestie, Anatole France a răspuns: „n-aș îndrăzni vreodată să îl consult pe tatăl tău; nu sînt destul de important pentru el. Singurii pacienți pe care îi acceptă zilele acestea sînt bazinele hidrologice”.

Linkul zilei: Un excelent articol din revista Histoire despre Adrien Proust.

17 mai: Post mortem

Se știe că microbii rezistă timp de cîteva zile în cadavre. Așa că nu e nicio surpriză să aflăm zilele acestea că în urma autopsiilor efectuate la cinci zile după deces, virusul poate fi încă depistat. Un studiu recent a detectat urme de ARN viral în multiple părți ale corpului: plămîni, faringe, ficat, rinichi sau inimă.

Linkul zilei: Anunțul prezentat în Science et Avenir.

15 mai: Și totuși...

S-a demonstrat în sfîrșit că în cazurile pacienților așa zis re-infectați cu SARS-CoV-2 a fost vorba de erori ale testelor. Așadar, avem motive să credem că o persoană care a depășit o infecție este probabil imună la o nouă expunere la virus. Și totuși...

Nu e deloc clar dacă această imunitate este de lungă durată. Singura sursă pentru speculații pe tema acesta este comportamentul la expunerea cu coronavirușii responsabili pentru cazuri de răceală obișnuită. Există patru astfel de viruși, cu numele de înmatriculare 229E, NL63, OC43 și HKU1.

Un studiu făcut acum peste zece ani a demonstrat că, pentru primii trei, peste 90% din populație posedă anticorpi. Cu toate acestea, o infecție conferă imunitate doar pentru un an, după care, chiar atunci cînd anticorpii sînt încă prezenți în sînge, numărul lor nu este suficient pentru o protecție de lungă durată. Singura veste bună este că anticorpii împotriva unui virus conferă parțial rezistența la o infecție cu un altul. Va fi interesant de văzut dacă această protecție se extinde și la infecția cu SARS-CoV-2.

Este bine știut că gravitatea unei infecții dictează amploarea răspunsului dat de sistemul imunitar. Un studiu nepublicat încă arată că, în cazul Covid-19, cantitatea de anticorpi variază dramatic de la un pacient la altul, în cazul pacienților cu simptome ușoare aceasta fiind redusă sau chiar absentă.

Evident, toate aceste rezultate arată cît de complicată va fi campania de vaccinare, atunci cînd vom avea un vaccin plauzibil și va trebui să aflăm răspunsul la o suită de întrebări. Generează vaccinul suficienți anticorpi? Este suficientă o singură doză de vaccin? Funcționează vaccinul și împotriva altor specii de coronaviruși? Au anticorpii generați o viață suficient de lungă? Trebuie să ne vaccinăm din nou după un timp? După cîți ani?... Și lista poate continua.

Linkul zilei: Studiul despre prezența anticorpilor împotriva SARS-CoV-2 la pacienți vindecați.

13 mai: Anticorpi și realitate

Aceia care speră în atingerea imunității de turmă pentru un segment suficient din populație au avut recent azi ocazia contactului cu datele reale. Două serii de teste, făcute în Franța și Spania, arată că prezența anticorpilor în populație este extrem de redusă. Studiul din Franța arată că doar 4.4% din populație a fost expusă la SARS-CoV-2, un procent apropiat de cel de 5% înregistrat în Spania. Iar statisticile arată o corelație clară cu amploarea infecțiilor, orașele mari precum Paris sau Madrid, care au fost atinse mai dur de infecții, atîngînd cifre în jurul a 10%.

Dacă raportăm aceste procente la numărul de decese la un milion de locuitori, adică 400 pentru Franța și 580 pentru Spania, avem un orizont foarte sumbru pentru dimensiunile valurilor următoare de infecții. Toate estimările pentru imunitatea de grup localizează mult peste 50% procentul din populație care trebuie să fie imun la o infecție pentru a putea opri răspîndirea virusului – adică de peste zece ori mai mult decît cifra prezentă. Tragedia este că, în condițiile actuale, circulația liberă a virusului ar atrage, în mod corespunzător, de peste 10 ori mai multe victime. Un calcul simplu arată că prețul pentru obținerea imunității naturale s-ar situa spre două milioane de decese la scară europeană.

Linkul zilei: Stirea despre studiul făcut în Spania.

11 mai: Mutații și concluzii

De curînd, un studiu încă nepublicat oficial a făcut înconjurul lumii: un grup de cercetători raporta că SARS-CoV-2 a suferit o mutație și că asistăm la răspîndirea în populație a unei tulpini mai infecțioase.

Presa a preluat rezultatul cu nesaț, pe principiul că o veste proastă este mai utilă decît lipsa unei vești. În același timp, mulți cercetători au analizat studiul în detaliu. Probleme sînt multe – cum e și normal cu un manuscris care abia urmează să treacă prin stadiul de peer-review pentru a fi publicat. Pentru început, trebuie spus că studiul este solid executat, iar rezultatele corect argumentate – problema este interpretarea hazardată. Dintr-o listă mai lungă cu semne de întrebare, există două puncte principale la care autorii vor trebui să răspundă.

În primul rînd, studiul este doar o suită de observații. Autorii fac o analiză detaliată și corectă statistic a variațiilor genomice înregistrate pe diferite meridiane și declară că au descoperit o mutație în proteina S care conferă virusului o infectivitate superioară. Nu  demonstrează, însă, că mutația observată are cu adevărat un efect real asupra infectivității. Cîteva experimente de laborator care să arate în cîteva tipuri de celule o diferență de comportament între cele două variante ale virusului ar fi un bun început pentru argument în acest sens.

În al doilea rînd, este foarte probabil ca distribuția geografică și temporală observată să nu aibă o explicație biologică, ci să fie un rezultat al șansei. Acum peste 20 de ani, a existat în Romania o serie de accidente aviatice care implicau MIG-uri, iar ministrul apărării de la acea dată a fost întrebat cum explică atîtea cazuri de MIG-uri prăbușite. La care el a răspuns sec: „MIG-uri avem, MIG-uri cad!”. La fel, în acest caz, este foarte posibil să fie vorba de unul și aceeași variantă a virusului care să fi declanșat epidemia în diferite zone ale globului. Majoritatea mutațiilor nu au efect asupra funcționării unei proteine: ele sînt transmise nu pentru că aduc un avantaj în replicarea virusului, ci pentru că se află pe una din traiectoriile majore din circuitul transmisiei în populație. O mutație prezentă în New York va fi cu mult mai frecventă în totalul mondial al probelor analizate decît una prezentă într-o mică localitate din Noua Zeelandă, dar asta nu înseamnă că prima conferă virusului o proprietate diferită.

Morala este că avem în față  o etapă normală în progresul științific. Este posibil ca studiul să nu fie publicat în forma curentă, ci să primească numeroase bemoluri în părțile principale; după cum este posibil ca articolul să fie publicat într-un format similar cu cel actual. La fel, este posibil ca rezultate ulterioare să contrazică concluziile studiului, după cum este posibil ca ele să fie confirmate.

Știința funcționează după o dinamică precisă, indiferent de urgențele momentului, de curiozitatea presei, de reacțiile publicului și de dorințele cercetătorilor. Vedem acum această dinamică în direct și la o oră de vîrf!

Linkul zilei: Varianta online a articolului menționat

8 mai: Experții și păreri

Tot ce știm la acest moment în științe este rezultatul unui proces complex care urmează o dinamică proprie comunității științifice. Implică ipoteze diferite, susținute de cercetători cu personalități diferite, care lucrează în domenii diferite, cu instrumente diferite, angajați în laboratoare cu finanțări și administrații diferite. Un întreg sistem care funcționează după reguli stricte în care fiecare pas, oricît de mărunt, este atent măsurat, analizat și dezbătut înainte să fie acceptat.

Atenția neobișnuită pe care acest tip de demers o primește zilele acestea distorsionează dimensiunile reale: orice detaliu nedemonstrat devine argument public și orice ipoteză devine în presă rezultat științific. Iar comunitatea științifică este descumpănită de această incursiune a publicului într-o dezbatere internă.

Este îmbucurător că discuțiile pot fi publice: aceste rezultate nu au nimic secret, sînt obținute din fonduri publice și sînt un prilej pentru educarea audienței. Însă, fiecare voce trebuie să stăpînească vocabularul necesar pentru a putea fi înțeleasă – doar mărind numărul participanților la o conversație nu-i mărim și calitatea. Doar pentru că există experți care se situează în tabere opuse, nu înseamnă că și părerile needucate au legitimitate. Adevărul este unul singur, ipotezele plauzibile sînt puține. Ocaziile de a fi ridicol, nenumărate!

7 mai: Istorie spaniolă

Dacă istoria e scrisă de cîștigători, numele pe care le întîlnim în manuale au o traiectorie mai complicată. Deși epidemia din 1918 a făcut ravagii în toate țările europene, o cunoaștem sub numele de gripă spaniolă. Primul caz a fost înregistrat în America în martie 1918. Doar două luni mai tîrziu, infecțiile împînzeau deja toate statele Europei. O treime din trupele franceze și jumătate din trupele engleze vor fi afectate. Dar era război... și ziarele erau sub controlul strict al guvernelor care cenzurau atent toate știrile negative. În acest timp, în Spania, care își menținuse neutralitatea și nu a fost lovită brutal de epidemie, publicațiile aveau libertatea să prezinte informațiile netrucate. Chiar dacă efectele epidemiei nu au ajuns în Spania la anvergura celor din țările vecine, cum majoritatea presei europene ascundea datele reale, iar presa spaniola prezenta informațiile netruncat în toată cruzimea lor, prezentarea epidemiei din Spania a avut un impact major asupra opiniei publice mondiale. Și iată cum rezultatele unei cenzuri stricte rămîn vizibile după o sută de ani.

Linkul zilei: Mortalitatea în timpul epidemiei de gripă din 1918.

5 mai: Trist an și Isoleta

Episodul epidemic pe care îl trăim nu are nimic special: la scară biologică este un eveniment banal și frecvent. E mai neplăcut pentru noi, ca specie...

Iar optimismul comunicatelor care ne asigură că vom trece cu bine peste această criză este total justificat. Atunci cînd ne referim la specie...

Întrebarea este cum vom trece peste acest hop ca societate, în condițiile în care mortalitatea pentru anumite categorii de persoane trece de 10% iar întreaga economie mondială e pe butuci. După cîteva săptămîni în care am urmărit transmisii de la marile case de operă din lume, ne-am luat diurna de sonete shakespeariene și am făcut clasamente cu cărțile fundamentale, e tentant să abordăm o atitudine împăcat-filosofică.

Din păcate, criza nu se va stinge ușor. E adevărat, am trecut de culmea unui val, însă am putut vedea culmile valurilor următoare. La epidemia din 1918, primul val a fost cu mult sub amplitudinea celui de-al doilea și a celui de-al treilea val. E adevărat, virusul a suferit o mutație care l-a făcut extrem de agresiv, majoritatea țărilor erau în război, iar arsenalul medical era mult subdimensionat față de situația actuală. Valurile, însă, vor veni, iar în momentul de față, un vaccin e doar o promisiune zîmbind de la un an distanță, iar soluțiile farmaceutice, cînd nu sînt inutile, sînt în cel mai fericit caz modeste.

Ce putem spera este că atunci cînd vom privi retrospectiv această perioadă de izolare vom vedea că ea s-a circumscris aproape perfect unui an calendaristic. În ianuarie am început să primim primele vești îngrijorătoare, iar în ianuarie următor au apărut primele vești bune.

Linkul zilei: Un material despre valurile succesive de infecții și trei posibile scenarii de viitor.

4 mai: Date nemțești

Toată lumea este de acord că testele pe care se bazează statisticile actuale surprind doar spuma valului de infecții cu SARS-CoV-2.

Un studiu efectuat timp de zece zile într-o zonă din vestul Germaniei, care a analizat peste 1 000 de persoane, a estimat mortalitatea Covid-19 la 0.37%. Studiul este realizat pe un număr relativ mic de persoane și sunt greu de extrapolat condițiile dintr-un orășel din Germania la întreaga planetă. Cu toate acestea, această cifră este cu mult mai aproape de valaorea reală decît cel 6% rezultate din statisticile de azi.

Linku zilei: Un material care detaliază rezultatele studiului menționat.

3 mai: Vaccinuri neglijate

În așteptarea unui tratament eficient, mai multe vaccinuri folosite împotriva altor maladii au început să devină atractive. Acestea au avantajul că sînt accesibile și au fost verificate timp de zeci de ani. Principala funcție a oricărui vaccin este dezvoltarea memoriei sistemului imunitar pentru a-l face capabil să răspundă la o infecție viitoare cu virusul sau bacteria vizată. Mecanismul funcționează eficient, mărturie stau zecile de vaccinuri folosite în prezent.

În cazul în care este folosit un vaccin atenuat, adică a unui virus sau a unei bacterii incapabili de o infecție completă, a fost observat un avantaj neașteptat: într-o populație vaccinată apare o rezistență sporită la infecții în general. Această corelație, chiar dacă nu implică o relație de cauzalitate, sugerează că un vaccin atenuat activează pentru scurt timp și sistemul imunitar nativ, responsabil pentru reacția imediată la o infecție.

S-a discutat mult de cazul vaccinului BCG împotriva tuberculozei. Vaccinul este vechi de aproape o sută de ani, iar la ora actuală, peste 25 de grupuri de cercetare au început deja testele clinice asupra personalului medical, pentru a vedea dacă reduce riscul asociat cu Covid-19.

O idee la fel de interesantă este folosirea vaccinului oral împotriva poliomielitei. Vaccinul a fost introdus în anii `60 și a fost responsabil pentru eliminarea virusului în multe țări înainte de înlocuirea lui, în țările vestice, cu un vaccin inactivat. Deși extrem de eficient în antrenarea sistemului imunitar, virusul atenuat poate însă, în cazuri extrem de rare, să sufere mutații care să îl transforme în virusul original. Cu toate acestea, în țările în care este folosit vaccinul inactivat, populația este deja imună și deci riscul acesta este eliminat. La ora actuală vaccinul este încă folosit în 143 de țări, producerea lui este simplă, iar administrarea orală îl face ușor accesibil. Costul unei doze este de  doar de 12 cenți, adică mai mic chiar decît cei 3 euro pentru o doză de vaccin BCG. Recent a fost introdusă o versiune modernă a acestui vaccin și se pare că există stocuri masive existente.

Intenția este începerea în curînd a unor teste clinice în Statele Unite.

Linkul zilei: Un material referitor la folosirea vaccinului împotriva poliomielitei pentru Covid-19.

1 mai: Origini și oricine

În goana după țapi ispășitori, din ce în ce mai multe teorii plutind liber în atmosferă încearcă să-și facă loc în mințile noastre. Fără a înțelege un minim de biologie, regimente de tastuitori îneacă site-urile cu comentarii și acuze pentru că oricine e liber să-și exprime părerea de la adăpostul propriei ignoranțe! Una dintre aceste teorii este legată de originea SARS-CoV-2.

În varianta agresiv-absurdă, ea susține că virusul a fost construit în laborator și eliberat intenționat. S-a răspuns repetat și clar la aceasta: o analiză minuțioasă a genomului virusului nu a putut detecta nici o anomalie în secvența genetică. Logica ne spune că e mult mai ușor să distrugi ceva decît să construiești. E greu de crezut că aceeași știință care investește enorm în vaccinuri și medicamente menite să distrugă o infecție virală, fără rezultate spectaculoase din păcate, ar fi capabilă să modifice atît de precis un virus înainte a-l elibera în populație.

Într-o variantă mai rațională, se spune că virusul a fost eliberat accidental - dintr-un laborator de mare siguranță aflat la mică distanță de piața din Wuhan de care sînt legate primele cazuri înregistrate. Acest virus ar fi fost rezultatul unor experimente de pasaj succesiv menite să confere virusului noi proprietăți. Ipoteza este justificată și sînt slabe speranțe să aflăm vreodată răspunsul final. Într-adevăr, sunt aproape imposibil de diferențiat mutațiile ce apar în pasaje efectuate în laborator de cele naturale. Cu toate acestea, faptul că virusul este foarte stabil este mai curînd un argument în favoarea unei evoluții naturale și nu a unui pasaj în laborator.

Iar ocaziile pentru o tranziție naturală sînt abundente. Să amintim că au fost articole care au studiat existența anticorpilor împotriva unor specii de coronaviruși la persoanele care se ocupă de traficul cu civeți sau pangolini și au arătat că pînă la 70% dintre acestea fuseseră infectate! Ceea ce înseamnă că transmiterea acestor viruși la om este frecventă. În plus, să ne gîndim la piața absolut enormă pe care o atinge acest trafic. Anul trecut a fost descoperit în Singapore un transport de solzi de pangolini – fuseseră sacrificate 72 000 de exemplare. Și asta, într-un singur transport! Cîteva luni mai tîrziu, un alt transport era descoperit în Vietnam... Este halucinant că la un preț de una sau două mii de dolari pentru un pangolin proaspăt, există o cerere atît de solidă. Toate aceste animale sînt capturate, transportate și gătite, ceea ce înseamnă o serie infinită de ocazii de infecție.

Să punem acum în cumpănă probabilitatea celor două scenarii. Sînt 30 de laboratoare de mare securitate în lume iar în cîteva se lucrează, probabil, cu coronaviruși. În aceste  laboratoare condițiile sînt de o strictețe extremă, personalul redus iar erorile sînt extrem de rare, chiar pentru cineva neobișnuit cu acest tip de muncă. Posibilitatea unei eliberări accidentale dintr-un astfel de laborator este posibilă, dar puțin probabilă. Pe de altă parte, avem sute de mii de animale găzduind specii de coronaviruși care sînt vînate, comercializate și consumate ilegal la o scară gigantică. Infecția cu viruși specifici acestor specii este frecventă, chiar dacă nu rezultă într-o transmisie susținută în populație.

Pot să înțeleg că sechelele unei vieți în comunism sînt ușor reactivate de o știre absurdă înghițită pe nemestecate la un pahar de vin. Însă, logica trebuie să urmeze principiul lui Occam și să aleagă cea mai simplă explicație, indiferent de indigestiile politice pe care le poate provoca.

Linkul zilei: Un articol care analizează existența anticorpilor specifici pentru SARS-CoV-1 la traficanții de animale.

30 Aprilie: Estimări retrospective

Este evident că numărul infecțiilor raportate zilnic este cu mult inferior numărului real. Se testează puțin, se testează doar anumite cazuri iar calitatea testelor este uneori discutabilă. În plus, o privire asupra numărului de decese, cu mult superior mediei multianuale, ne arată că sîntem departe de a înțelege exact dimensiunile reale ale epidemiei iar numărul victimelor atribuite coronavirusului este subapreciat. Situația este încă în plină desfășurare și e greu de apreciat unde sîntem cu adevărat.

Există, însă, un loc în care este posibilă o privire retrospectivă: China. Un articol recent estimează amploarea reală a impactului real al epidemie. Conform analizei, dintr-o duzină de cazuri doar unul a fost înregistrat oficial. În plus, introducerea unor condiții dure de izolare a avut un efect rapid asupra transmiterii virusului și al capacității de răspuns din partea sistemului medical. Interesant, aproape toți autorii au nume cu rezonanță chinezească și provin de la universități din New York, Londra, California, Honk Kong și Beijing.

Dacă ne uităm la statisticile actuale vedem că, deși astăzi erau înregistrate aproape 230 de mii de decese, numărul cazurilor contorizate era puțin peste trei milioane. Or, dacă acceptăm o mortalitate de 1%, care sperăm că este o supraestimare a valorii reale, obținem peste 23 de milioane de cazuri. Adică 'numărăm' doar un caz din opt. Așadar, chiar în statele vestice, la o sută de zile de la recunoașterea pericolului, nu stăm cu mult mai bine cu estimarea cazurilor decît China începutului pandemiei.

Linkul zilei: Articolul original din revista Science.

29 Aprilie: Aerosoli de spital

Una dintre importantele necunoscute legate de transmiterea SARS-CoV-2 este rolul aerosolilor, particule de salivă de dimensiuni submicrometrice. O analiză efectuată la un spital din Wuhan a arătat că în zonele aglomerate din spital se găsește material genetic viral atît în suspensie în aer, cît și depus pe obiecte. Principala limitare a studiului stă în faptul că nu s-a demonstrat infectivitatea materialului recoltat. Cu toate acestea, este încă un argument pentru importanța măsurilor speciale de igienă și ventilație.

Linkul zilei: Articolul original din Nature.

28 Aprilie: Virus și miros

Pierderea simțului mirosului și a gustului au fost adăugată pe lista (americană) oficială a simptomelor caracteristice pentru Covid-19.

Linkul zilei: Lista de simptome folosită în Statele Unite.

27 aprilie: Anticorpi și teste

Singura speranță pentru a înțelege exact unde stăm în ceea ce privește numărul persoanelor infectate este un test care identifică anticorpi dezvoltați într-o infecție trecută. Iar piața este inundată cu peste 70 de teste de calități diferite.

O infecție de succes se traduce prin noi generații de viruși care se răspîndesc în organism și infectează noi celule. Celulele noi infectate au un arsenal limitat pentru a răspunde acestor atacuri. Dacă lanțul acestor infecții continuă, sistemul imunitar își activează ministerul de adaptare care selectează un grup de celule-B, unde se începe construirea de anticorpi, proteine ce au capacitatea de a recunoaște proteinele de la suprafața virusului.

Prima generație de anticorpi, numiți IgM, sînt mai puțin specifici și au o viață scurtă. Însă, cam la două săptămîni de la infecție, apare o nouă generație, numiți IgG, care rămîn pentru mai mult timp în organism și sînt capabili să recunoască și eventual să blocheze o nouă infecție. Testele de pe piață se bazează pe recunoașterea acestor două variante de către fragmente ale proteinei S care împodobește membrana coronavirusului. Succesiunea în care apar acești anticorpi ne permite să decidem nu doar dacă o persoană are anticorpi specifici, ci și să stabilim dacă infecția s-a produs de curînd sau cu cîteva săptămîni în urmă.

Din păcate, dată fiind urgența situației în care ne aflăm, s-a decis eliminarea unor proceduri care să discrimineze între calitatea acestor teste. Așa am ajuns să avem multe teste cu un procentaj mare de erori fals negative – care identifică o persoană ca fiind neinfectată, deși posedă anticorpi specifici pentru SARS-CoV-2. Dar mai gravă este prezența unui procentaj mare de erori fals pozitive – prin care se identifică eronat prezența anticorpilor și deci consideră individul ca imun la Covid-19.

Din punct de vedere statistic, ambele tipuri de erori pot fi luate în calcul atunci cînd se modelează imunitatea de ansamblu a populației. Cînd însă vine vorba de persoane, erorile fals-pozitive se pot transforma în victime. De aici complicațiile cu eliberarea unor 'certificate' care să ateste imunitatea populației.

Linkul zilei: Un articol despre necesitatea testelor pentru controlul epidemiei.

25 aprilie: Cheaguri de sînge

Avalanșa de pacienți cu complicații legate de Covid-19 aduce în fiecare zi noutăți în lista de simptome. Una dintre aceste reacții neașteptate este apariția cheagurilor de sînge. Adică exact opusul simptomelor specifice pentru infecțiile cu virușii Ebola sau Dengue. Surprinzător, s-a descoperit că acest tip de comportament poate atinge chiar 20-40% dintre pacienții investigați. În cazul în care aceste cheaguri de sînge ajung la inimă sau la creier, ele duc la atacuri de inimă sau cerebrale. Mai îngrijorător este un studiu recent care arata că peste 70% dintre pacienții decedați prezentau cheaguri de sînge.

Dacă pînă recent, problemele respiratorii erau principala complicație la pacienții cu Covid-19, acum avem acest tip de dereglare hemostatică pentru care trebuie introduse soluții farmaceutice.

Linkul zilei: Un articol care detaliază aceste simptome.

23 Aprilie: Si totuși...

De ce-aș fi trist cînd atîtea companii farmaceutice își aliniază noi compuși pentru teste clinice. Cînd guvernele alocă sume importante pentru combaterea epidemiei. Cînd aproape o sută de vaccinuri sînt pregătite pentru lupta cu virusul. Cînd statisticile arată că, în multe locuri, numărul de cazuri este în scădere...

Și totuși.... lucrurile nu stau deloc bine. Dacă ne uităm mai atent la cifrele recente din New York, nu putem scăpa de o tristețe argheziană. Una dintre speranțele statistice pe care le țineam ascunse, era ca rata mortaliății asociate cu Covid-19 să fie apropiată de cel de 0.1% al gripei. La o populație mergînd spre opt miliarde de persoane – toate cu un sistem imunitar naiv și deci susceptibile de infecție – asta însemna un total de opt milioane de victime, în următorul an sau doi, în lipsa unui tratament.

Statisticile din New York ne arată, însă, că mortalitatea este mult peste 0.1%. La o populație de 8.3 milioane de locuitori, orașul care nu doarme are spre 15 mii de decese. În cazul absurd în care întreaga populație ar fi infectată, asta ar însemna aproximativ 0.2%. Dar rata testelor cu un rezultat pozitiv este de peste 40% în condițiile în care se testează puțin și se testează în principal cazurile grave. În final, rata mortaliății se va dovedi mai mică decît procentul oficial de 3.8%, dar va fi cu mult mai mare decît cea pentru gripă. Iar fiecare zecime de procent în plus se traduce printr-un potențial de milioane de victime în fiecare dintre valurile de cazuri care vor urma.

Linkul zilei: Un articol din New York Times care arată că numărul deceselor in această perioadă este cu mult peste valoare medie multianuală.

22 Aprilie: Vaccinuri și teste

După Marea Britanie, săptămîna trecută, este rîndul Germaniei să aprobe începerea testelor clinice pentru un vaccin. BioNTech and Pfizer au în vedere patru candidați, toți construiți pe principiul inoculării cu un fragment de ARN care, odată pătruns în celulă, va duce la exprimarea unor proteine virale care vor alerta sistemul imunitar.

Linkul zilei: Cîteva detalii despre teste clinice destinate să înceapă la sfîrșitul lunii.

21 aprilie: Remdesivir și istorie

Modul cum a ajuns Remdesivirul pe locul întîi în speranțele noastre demonstrează importanța cercetării medicale, chiar atunci cînd nu dă roade. Partea goală a paharului arată că orice compus care părăsește cursa spre farmacii este considerat o pierdere de bani. Partea plină a paharului este că învățăm ceva, că avem oameni plătiți și pregătiți într-un domeniu important și că nu se știe niciodată ce aduce viitorul.

Numai că în cazul ăsta, viitorul ne-a arătat cum un compus care fusese trecut la pierderi poate fi revizitat și și se poate dovedi cîștigător. Remdesivir a fost dezvoltat în 2009, ca un tratament potențial pentru hepatita C. Fără succes. Apoi, în timpul epidemie de Ebola s-a dovedit că este sigur de administrat, fără însă să arate un efect asupra evoluției bolii. Însă, o serie de teste de laborator au arătat că ar putea fi folosit împotriva SARS și MERS, cele două specii de coronaviruși care ne-au vizitat în ultimele două decenii. Asta a permis pornirea rapidă a unor teste. Încă din 25 ianuarie, medicamentul era distribuit pentru folosirea compasionată iar la ora actuală există cel puțin șase teste clinice în diverse stadii de desfășurarea.

Chiar dacă Remdesivirul nu este singurul caz de acest tip, lista nu este foarte lungă. În mod normal, universitățile ar fi putut avea un întreg inventar bogat cu astfel de compuși pe care companiile farmaceutice le-ar fi putut prelua rapid. Aceasta ar fi însemnat, însă, o gîndire în perspectivă și o generozitate bugetară de care guvernele de pe toate continentele se feresc cu mare grijă de cîteva decenii.

Linkul zilei: Povestea redemsivirului din New York Times

20 Aprilie: Remdesivir și speranță

Obosiți după atîtea zile de vești proaste, putem să ne bucurăm în sfîrșit de o veste bună: unul dintre cele mai așteptate teste clinice – cel pentru Remdesivir – a dat rezultate pozitive. Din păcate, fără un grup pentru control cu pacienți care să fi primit placebo, e greu de știut cu adevărat cît de eficient este tratamentul, așa că vorbim de o veste bună și nu de un rezultat științific argumentat. Stirea – pentru că nu este încă vorba despre un rezultat științific clar – spune că, din considerente etice, toți cei 125 de pacienți au primit compusul, iar majoritatea și-au revenit și au fost eliberați din spital.

Aminteam acum cîteva săptămîni de o proteină unică virușilor (RdRp) care face copii ale genomului de ARN. Remdesivir este un compus analog cu adenozina, unul dintre nucleotidele de ARN pe care RdRp îl preia în încercarea de a copia un nou lanț de ARN. Compusul, însă, rupe continuitatea acestui lanț, zădărnicind construirea unui genom complet și oprind multiplicarea virusului.

Producția acestui compus nu e simplă, iar la momentul actual Gilead, compania producătoare, poate asigura doar 140 de mii de doze, cu speranța ca în toamnă să poată ajunge la cinci sute de mii, cifră încă insufcientă pentru necesarul estimat.

Va fi interesant de văzut dacă, atunci cînd se vor centraliza datele de la cei peste 6 000 de pacienți tratați în prezent cu Remdesivir în diferite teste clinice, compusului va putea fi aprobat pentru tratamentul Covid-19.

Linkul zilei: Stirea despre testul clinic cu Remdesivir.

17 aprilie: Fugă și responsabilitate

În graba de a găsi țapi ispășitori, multe degete se întreaptă acum spre Organizația Mondială a Sănătății (OMS), iar tăierea fondurilor către această organizație de către Statele Unite este o măsură fără precedent. Ca să ne domolim mirarea, să ne uităm la cîteva aspecte ale problemei. Am ales, din comoditate, doar zece dintre ele.

1. Ceea ce se întîmplă acum e greu de înțeles. Ideea de a tăia din fondurile singurei organizații internaționale care poate unifica tevatura planetară în care ne aflăm este o rețetă pentru dezastru. OMS este unica entitate care poate centraliza uraganul de informație care îneacă planeta. Avem date despre epidemie venind continuu din fiecare țară. Avem o mulțime de teste clinice în derulare sau planificate în toate colțurile lumii. Avem țări care nu sînt capabile să răspundă adecvat în cazul escaladării epidemiei. Avem probleme de testare. Avem teste noi aflate încă în stadiu de proiect. Avem o serie de vaccinuri care trebuie pregătite. Iar cînd vor fi produse, va fi necesară o strategie mondială pentru vaccinare. Avem statistici făcute după priceperea, interesele și posibilitățile fiecărui stat... Și putem continua. A pune bețe în roatele singurei mașinării care poate mișca acest noian de probleme este un act cu efecte criminale.

2. Istoric, OMS a avut un rol hotărîtor în eradicarea variolei, a ciumei și a febrei galbene. În anii '80, însă, importanța organizației a scăzut. Deși esențial în oprirea epidemie de SARS din 2003, răspunsul OMS la epidemia de gripă H1N1, în 2009, a fost mult mai puțin efectiv și au început să apară voci care pun sub semnul întrebării utilitatea OMS. Cu toate acestea, este greu de imaginat cum s-ar putea desfășura campaniile de vaccinare și cum s-ar putea gestiona epidemiile fără coordonarea OMS.

3. Bugetul OMS este relativ modest. Cu mai puțin de două miliarde de dolari pe an, fondurile sînt cu totul insuficiente comparativ cu importanța sarcinilor care îi revin. Obținerea sumelor necesare pentru cazurile de criză e de multe ori imposibilă. Spre exemplu, la începutul lui februarie, în condițiile unei crize mondiale de proporții istorice, OMS solicita 675 de milioane de dolari pentru gestionarea crizei. A durat peste două luni până s-a strîns suma necesară.

4. Rolul OMS este consultativ, fără nici o autoritate efectivă. Neavînd pîrghii prin care să forțeze guvernele cu care interacționează, OMS este limitată la o diplomație care cu greu poate fi eficientă la scară mondială. În mare parte, rolul organizației este de a centraliza informații oficiale venite de la cele 194 de state membre și de oferi recomandări în cazuri de criză. OMS nu poate impune nicio măsură și nu poate sancționa niciun stat. În aceste condiții, captarea bunăvoinței conducătorilor care guvernează regiunile unde se declanșează epidemii este de multe ori singura strategie care poate aduce rapid soluții populațiilor afectate.

5. Influențe politice au existat dintotdeauna, în orice tip de organizație internațională. În cazul ultimelor alegeri pentru președinția OMS, acestea au atins, însă, o temperatută mult prea înaltă, cînd candidatul sprijinit de China și țări din Africa a cîștigat în fața candidatului sprijinit de Marea Britanie, Statele Unite și alte țări occidentale.

6. Cum raportează China date către organizațiile internaționale nu ar trebui să fie o surpriză pentru nicio cancelarie occidentală. Este ridicolă ideea că aceleași guverne care cîntăresc cu infinită suspiciune orice declarație militară sau economică venită din partea guvernului de la Beijing au fost șocate de lipsa de candoare în recunoașterea crizei actuale. Informații neoficiale au existat din abundență și au fost accesibile specialiștilor din toate țările, înainte ca ele să fie comunicate de China și să apară oficial în documentele OMS.

7. Cronologia evenimentelor este destul de clară. Primele informații despre existența unui virus nou au fost accesibile la scară internațională încă din decembrie. Pe 7 ianuarie, China recunoștea existența virusului, și în 12 ianuarie făcea public genomul acestuia. Principala acuză adusă OMS este faptul că pe 14 ianuarie nu a anunțat că virusul se transmite de la om la om. A făcut-o însă la mai puțin de o săptămînă, pe 19 ianuarie! Este absurdă scuza că cele șase zile de întîrziere au fost esențiale, atunci cînd primele măsuri hotărîte au început să apară abia șase săptămîni mai tîrziu. Spre sfîrșitul lui ianuarie, cazuri de Covid-19, în mare parte importate, sînt raportate în multe state occidentale. Pe 30 ianuarie, WHO ridică alerta la cea mai înaltă treaptă (public health emergency of international concern), moment la care statele membre trebuie să treacă la pregătirea de măsuri speciale. Pe 2 februarie este înregistrată prima victimă în afara Chinei.

8. Răspunsul guvernelor a fost, în marea majoritate, slab, lent și incomplet. Mesajele transmise de OMS – chiar dacă retroactiv ar fi putut fi luate mai rapid și cu mai multă autoritate – au fost ignorate în mare parte. Încă din mijlocul lui ianuarie, ar fi trebuit pregătite planuri pentru asigurarea necesarului de echipamente medicale și ar fi trebuit să existe scenarii clare în cazul declanșării epidemiei. Însă, la o lună de la declanșarea stării de alertă de către OMS, mulți șefi de state minimizau public pericolele.

9. Solidaritate și egoism sînt doi termeni la mare modă zilele acestea. Pe de o parte, se încearcă măsuri generale și generoase pe plan mondial. Pe de altă parte, pe piețele de desfacere a medicamentelor și a echipamentelor medicale se dă o luptă fără scrupule între diferite state. În trecut, în gestionarea epidemiilor de SARS, gripă H1N1 sau Ebola, rolul OMS a fost tocmai acela de a aplana conflictele politice și de a asigura necesarul în punctele de criză. Este greu de crezut că, în cazul de față, vocea OMS ar fi ascultată de guvernele aflate sub presiunea puternică a propriilor popoare.

10. Haosul organizatoric din aceste săpămîni are dimensiuni planetare. Excepție făcînd o mînă de guverne care au luat măsuri rapide și eficiente. În mare parte s-a mers cu o strategie dusă de pe o zi pe alta, încercîndu-se rezolvarea punctuală a problemelor arzătoare: lipsa testelor, a aparaturii medicale, a echipamentelor de protecție. Toate aceste sarcini revin în exclusivitate guvernelor, care, de la sfîrșitul lui ianuarie, cînd OMS a tras semnalul de alarmă, au avut multe săptămîni la dispoziție pentru a pune la punct o strategie coerentă.

Fără îndoială, răspunsul Chinei nu a fost total transparent, iar ezitările OMS puteau fi evitate. Cu toate acestea, statele occidentale au avut mult mai mult timp la dispoziție pentru gestionarea crizei decît a avut China și au acces la infinit mai multe resurse decît OMS. Iar rezultatele sînt dureroase.

Linkul zilei: site-ul Organizației Mondiale a Sănătății.

15 aprilie: Apeluri și cifre

Este evident că numărul victimelor asociat cu epidemia în curs este în realitate cu mult mai mare decît cel pe care îl vedem în statisticile zilnice.

Se testează puțin, se numără doar decesele din spitale, nu sînt luate în considerare decît cazurile în care infecția nu a fost detectată înainte de deces... În plus, ar trebui calculate toate decesele cauzate de incapacitatea sistemelor medicale de a face față asaltului continuu cu noi pacienți. Ceea ce vedem acum este probabil doar vîrful icebergului.

Nu demult, statisticile arătau că, în unele zone din nordul Italiei, atunci cînd comparăm media deceselor din ultima luna cu perioada imediat precedentă vedem o creștere bruscă a numărului de morți. Iar dintre acestea, doar jumătate pot fi explicate oficial de Covid-19.

Periodic, fiecare țară revizuiește statisticile și apar brusc mii de decese peste media zilnică. Așa s-a întîmplat de curînd, cînd Franța a adăugat cifrele de la căminele de bătrîni. Așa s-a întîmplat și azi, în Statele Unite, unde la cele peste 2 000 decese numărate după metoda clasică au fost adăugate 3 800 de la facilități care oferă îngrijire medicală pe termen lung.

Sînt multe tipuri de date care ne pot oferi o idee mai corectă asupra cifrelor reale. Spre exemplu, de la declanșarea epidemiei în New York, numărul apelurilor de urgență în cazul unei atac cardiac a crescut de peste trei ori – cifră care se corelează cu creșterea numărului deceselor cauzate de atacuri cardiace, crescut de la cîteva zeci la peste 250, precum și cel al deceselor cauzate de Covid-19 ajuns la peste 400 pe zi.

Linkul zilei: Un grafic din Economist care arată creșterea apelurilor pentru atacuri de inimă în New York.

13 aprilie: Vaccin la Aniversară

Exact acum 65 de ani era aprobat oficial vaccinul contra poliomielitei.

În 1789 sînt descrise pentru prima data simptomele maladiei. În 1908 este descoperit virusul care o cauzează. În 1929 apar primele aparate pentru respirat.  În 1935 încep primele teste pentru vaccinuri, fără succes, însă.

Jonas Salk începe studiile pentru dezvoltarea unu vaccin în 1948. Abia în 1955, după un test clinic care include aproape două milioane de copii, vaccinul se dovedește eficient și sigur.

În anul 2000 se înregistrează o reducere cu 99% a cazurilor de poliomielită la nivel mondial.

12 aprilie: Curcubeu și săpun

Variațiuni ARN pe o temă dată, așa arătă arborele mondial al evoluției SARS-CoV-2. Acum cîteva săptămîni recomandam un site unde se poate ușor urmări traiectoria virusului în jurul globului. Infecțiile din fiecare țară au o culoare distinctă și săgeți multicolore brăzdează harta lumii, de pe un continent pe altul, arătînd itinerariul urmat de un anumit izolat viral. Evident, acest curcubeu viral înseamnă călătorii, avioane, aeroporturi.

Un articolul venit acum cîteva luni din Boston, de la MIT, încă înainte de declanșarea epidemiei, a urmărit legătura între igiena de aeroport și circulația unui virus. Multe din concluzii sună ca sfaturile unei mame cicălitoare. Sfaturi pe care, dacă am fi fost înțelepți, ar fi trebuit să le urmăm mereu.

Studiul arată că doar un umilitor procent de 20% dintre călători își spală mîinile corect după folosirea toaletei. Dacă acest procent ar fi fost de trei ori mai mare, epidemia ar fi putut fi diminuată cu pînă la 70%. Cîteva secunde în plus în fața chiuvetei are fi putut salva zeci de mii de vieți. Sînt statistici care te pun pe gînduri și altele care te ridică de pe ele. Și te indeamnă să faci ceva, chiar și ceva atît de banal precum spălatul pe mîini.

Linkul zilei: Articolul citat cu cifre bine de repetat în fața robinetului.

11 aprilie: Morți îndepărtate

De cînd am învățat să zburăm, am construit peste 150 de mii de avioane de transport. Aproape 40 de mii dintre ele sînt încă în folosință. Anual ele efectuează peste 40 de milioane de zboruri. Ceea ce înseamnă peste 4 miliarde de călători. Cu bagajele, cu grijile și cu virușii lor.

De la satul global la cimitirul global.

La cele peste o sută de mii de victime înregistrate pînă acum, astăzi s-a adăugat un copil de 15 ani dintr-un trib izolat din pădurea Amazoniei.

Linkul zilei: Adolescentul era din tribul Yanomani de la granița cu Venezuela.

10 aprilie: Mingi și pipete

Impactul economic cauzat de virusul care ne dă ocol planetei e dureros simțit de toată lumea. Citeam azi îngrozit despre situația în fotbal, unde jucătorii și conducerea de la Real Madrid vor primi remunerații cu 10% sau chiar cu 20% mai mici!

Pentru a pune cifrele în perspectivă și pentru a înțelege tragismul situației să spunem că 20% este procentul cu care președintele Statelor Unite propunea nu demult, într-o perioadă de maxim boom economic, scăderea bugetului acordat cercetării medicale.

Dar lăsînd sarcasmul la o parte, e instructiv să ne uităm mai atent la cifre. În Spania, unde a lovit năpasta mai sus citată, fotbalul atinge o cifră de afaceri de 16 miliarde de euro. Cercetarea a ajuns, după una act de generozitate bugetară, la 2,8 miliarde.

Situația se repetă la scară europeană, unde suma totală asociată sportului cu balonul rotund se ridică la 28 de miliarde. În modestă contrapartidă, bugetul cercetării este de 13 miliarde. Asta, în timp ce numărul locurilor de muncă asociate cu cele două piețe este comparativ. Cele mai recente cifre menționează că în Europa, 1.7 milioane de salariați au o legătură cu sportul, comparativ cu 2 milioane de cercetători.

Un jucător de succes, precum Messi, Ronaldo sau Neymar, cîștigă peste 100 de milioane pe an – echivalentul unui institut de virologie de dimensiuni impresionante. Dar să nu ne limităm la vîrful piramidei. Salariul mediu al unui jucător la Liverpool, spre exemplu, este de aproximativ 8 milioane de euro – mai mult decît bugetul unui departament de microbiologie de mărime mare. Iar cînd coborîm spre coada clasamentului, unde salariile se situează doar la un milion pe an, vorbim de un buget care ar acoperi costul pentru un întreg laborator de dimensiuni medii timp de cel puțin 3 ani cu salarii, echipament și reactivi.

Dar mai dureros decît disproporția între sumele citate este diferența între respectul arătat unui fotbalist și unui cercetător. În presa scrisă, la televizor, în like-urile internetului, pe băncile școlilor, în mințile noastre...

Nu e de mirare că am ajuns să trăim într-o societate mai pregătită pentru loviturile de la 11 metri decît pentru o epidemie virală!

Likul zilei: Un interviu mai vechi cu un virologist francez despre importanța cercetării fundamentale.

9 aprilie: Măști și materiale

Cel mai în vogă accesoriu vestimentar în zilele acestea este masca. Si dacă ne consultăm cu fratele Google, vedem că termenul e pe degetele tuturor. Dacă ne uităm la grafic și excludem micile pîlpîiri anuale din octombrie, asociate cu carnavalul sezonier, acum ne aflăm departe în stratosferă.

Multe persoane, în lipsa unei exemplar `de firmă`  își vor încerca talentele în croitorie, caz în care trebuie să fie atente la două aspecte: materialul și croiala. Un articol mai vechi a testat diferite materiale, de la bumbacul din tricouri (50% eficient), la mătase (54%) sau in (50%). Primul loc însă e ocupat de pungile de aspirator (86%) care rivalizează cu măștile chirurgicale (90%).

Dar să nu uităm că esențiale sînt forma și poziționarea – orice mască, dacă nu acoperă corect fața, își pierde rapid din eficacitate.

Linkul zilei: Articolul care analizează eficacitatea diferitelor materiale pentru confecționarea măștilor. Repet: atenție la protejarea completă a gurii și nasului!

8 aprilie: Măsuri la antipozi

Un articol recent din Washington Post analizează răspunsul guvernului din Noua Zeelandă care, spun ei, nu doar aplatizează curba, ci o turtește.

E adevărat, Țara lungului nor alb, cum este numită în limba maori, este într-o poziție unică: atît geografia cît și demografia par să fie de partea ei. Izolată în sudul Pacificului, are doar 4.8 milioane de locuitori și o densitate medie de 18 persoane pe kilometru pătrat, față de România sau Germania care au 48, respectiv 240 de persoane pe kmp.

În situația prezentă, răspunsul guvernului din Noua Zeelandă a fost exemplar, urmînd rapid și complet recomandările consilierilor științifici. Primul caz cu Covid-19 a fost înregistrat pe 28 februarie, iar primul caz de transmisie locală pe 5 martie. Pe 12 martie, OMS a ridicat alerta la stadiul de pandemie. Pe 19 martie au fost închise granițele, pe 23 s-a intrat în carantină parțială, iar pe 25 în carantină totală. De atunci, primul ministru Jacinda Ardern și directorul general pentru sănătate apar zi de zi cu statisticile ultimelor 24 de ore, răspund la întrebări și detaliază situația pentru fiecare focar de infecție.

Un fapt anecdotic demn de menționat este că, cu cîteva zile înainte de instalarea carantinei, proprietarul celui mai mare lanț de retail din țară, într-o conversație telefonică cu primul ministru a îndemnat la o carantină totală: `e clar că va trebui să închidem totul, așa că mai bine să o facem rapid și scurt’.

Azi, la două săptămîni de la începutul carantinei, cifrele arată în total un deces și 1200 de cazuri, în continuă scădere zilnică, în ciuda creșterii continue a numărului de teste.

Restaurantele și magazinele sînt închise, lumea circulă liniștită pe străzi, cerul e senin, e liniște...

Linkul zilei: Pentru mai multe detalii, vă ofer articolul menționat mai sus.

7 aprilie: Simptome și zile

Cu peste un milion patru sute de mii de cazuri identificate, 75 de mii de morți, 40 de mii de pacienți în stare gravă și 280 de mii vindecați, am ajuns să avem o idea clară despre simptomele Covid-19.

Primele semne apar la 5-6 zile după infecție. Conform rapoartelor OMS, simptomele comune sînt febră (88% din cazuri), tuse seacă (68%), oboseală (38%), secreții de spută (33%), dificultăți de respirație (19%), dureri de gît (14%), dureri musculare și articulare (15%), dureri de cap (14%), frisoane (11%), greață și vărsături (5%), nas înfundat (5%), diaree (4%).

În prima săptămînă, lupta dată de sistemul imunitar nu are nimic neobișnuit, iar în mod normal, la capătul ei situația se îmbunătățește. În caz contrar, săptămîna a doua devine crucială. Cam la zece zile de la instalarea simptomelor, unii pacienți încep să arate dificultăți de respirație asociate cu agravarea stării generale. Sistemul imunitar intră într-un soi de panică și generează o furtună de citokine care încep să atace propriile organe.

Probabil peste 80% dintre cei infectați se simt bine sau au doar simptome minore. Cu toate acestea, pentru aproximativ 15% dintre cei infectați, boala se agravează și necesită spitalizare. O treime dintre cei spitalizați sînt mutați la terapie intensivă. Două treimi din cei admiși la terapie intensivă necesită ventilație artificială în primele 24 de ore. Deși datele sînt neconcludente încă, se pare ca pînă la două treimi dintre cei intubați nu supraviețuiesc.

Conform cifrelor recente, în Marea Britanie vîrsta medie a celor admiși la terapie intensivă este de 60 de ani; peste 37% sînt obezi și 35% supraponderali; majoritatea (73%) sînt bărbați.

Linkul zilei: Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a fost mutat ieri la terapie intensivă, la zece zile de la declanșarea simptomelor.

6 aprilie: Diferențe și procente

Una dintre marile necunoscute ale pandemiei noastre de zi cu zi este rata mortalității. Dacă ne uităm la statisticile zilnice, vedem diferențe de două ordine de mărime. În Noua Zeelandă, la peste 1 000 de cazuri există un deces, în timp ce, diametral opus geografic și procentual, avem Italia, Spania sau Franța cu peste 10%. O mare parte din diferențe provin din metodologia testării: cît se testează, cine este testat și în ce condiții.

Dacă ne uităm la țările unde s-a testat o proporție mare a populației, vedem că Germania ocupă un loc aparte. La o populație de peste 80 de milioane de persoane au fost identificate peste o sută de mii de cazuri, cifră asemănătoare cu Italia sau Franța, care au populații cuprinse între 60 și 70 de milioane. Luînd în calcul numărul deceselor, Germania se situează pe la 1%.

Chiar dacă exemplul Germaniei nu este unic, este probabil cel mai discutat în presă. Vîrsta medie a populației cu siguranță nu joacă un rol: în Germania este de 47 de ani, în Italia este de 45 iar în Franța, ca și România, este in jur de 41 de ani.

Principala diferență în momentul de față este rata testării: în Germania se testează mult – pînă la jumătate de milion de teste pe săptămînă – în timp ce în multe alte țări testele sînt rezervate doar cazurilor în care pacientul prezintă simptome grave. Această testare amplă a permis în Germania urmărirea contactatelor cu pacienți pozitivi, localizarea precisă a focarelor de infecție și gestionarea lor rapidă și eficientă.

Un exemplu edificator: pe 28 ianuarie, un muncitor de la o fabrică din Bavaria cu legături în Wuhan a fost confirmat pozitiv. În 48 de ore a fost identificată persoana care l-a infectat precum și persoanele cu care a intrat în contact și au fost puse în carantină. Au fost oprite călătoriile în China și fabrica a fost închisă. Aceeași procedură a fost repetată de cîte ori a fost posibil.

Un rol important îl are și sistemul medical german, mult mai flexibil și mai bine dotat. Cu peste 30 de paturi de terapie intensivă la suta de mii de locuitori, Germania este mult înaintea Italiei, Franței (12) sau Spaniei (10).

Un alt atu îl reprezintă încrederea în autorități, caracteristică țărilor nordice, care a permis o implementare mult mai eficientă a condițiilor de carantină în orașele germane decît în cele italiene. Stilul de viață este și el important. Cum ar putea spune foștii mei colegi italieni cu care am împărțit mulți ani o pîine în Frankfurt, orașele nemțești sînt de sute de ani în carantină parțială.

În fine, vîrsta celor infectați este mult mai scăzută. În Germania, vîrsta medie a persoanelor infectate este de 49 de ani (cu doar 2 ani peste vîrsta medie generală), în timp ce în Franța este de 62 de ani. Mare parte din această diferență se explică probabil prin faptul că în Germania se fac mult mai multe teste pentru pacienți tineri, care nu prezintă simptome grave. Și cum mortalitatea crește spectaculos cu vîrsta și cu agresivitatea simptomelor, avem încă o explicație pentru `excepția` germană.

Linkul zilei: Un articol din presa franceză carecompară răspunsurile date în Germania și Franța.

5 aprilie: Animale bolnave

Imaginați-vă un film apocaliptic făcut de Disney și nu o carte celebră (pe vremea mea) de Nicolae Breban. Cam așa arată un articol recent care a urmărit capacitatea SARS-CoV-2 de a infecta diferite animale de pe lîngă casa omului. Au fost încercați cu noul coronavirus cîini, pisici și dihori (Mustela putorius furo). E adevărat, dihorii nu stau la casa omului, ci în laboratoarele lui, unde sînt un model foarte util pentru studiul afecțiunilor resporatorii. Articolul este un remake al unui studiu mai vechi care a arătat ca vechiul virus SARS din 2003 poate infecta pisici, care la rîndul lor pot transmite virusul între ele.

Ca și în scenariul original, pisicile au putut fi infectate iar virusul a putut fi izolat din probele recoltate. Vestea bună este că pisicile nu au dezvoltat niciun simptom și că transmisia pe cale aeriană de la o cușcă la alta este minimă. Cei care vor să afle vestea proastă vor trebuie să citească metodologia folosită în studiu. Să mai amintim de un studiu efectuat pe cîini care arătat că aceștia nu pot fi infectați cu SARS-CoV-2. Cît despre nefericiții dihori, aceștia și-au demonstrat încă o dată disponibilitatea să ne ajute în înțelegerea unui virus respirator.

Linkul zilei: O analiză a articolului menționat.

4 aprilie: Virulență lingvistică

Chiar dacă se va dovedi că răspîndirea prin aerosoli joacă un rol în răspîndirea SARS-CoV-2, este clar că în momentul de față e nevoie de mult mai multe studii. Pînă acum, datele sînt neconvigătoarea, dar virusul a fost găsit în aerul evacuat de ventilatoarele din clădiri și în sitele situate în instalațiile aferente. Este vorba doar de observații, iar pînă la un verdict definitiv mai sînt multe experimente de făcut. Vestea bună este că, deși în cazurile respective a fost identificat ARN viral, nu s-a putut cultiva virusul din probele recoltate.

Însă, în comentariile la astfel articolele se pot găsi uneori întrebări foarte interesante. Una dintre ele era despre legătura între limba vorbită și transmisia virusului într-o anumită țară.

În vremurile demult trecute, cînd aveam timp și de altceva decît de articole de specialitate, îmi aduc aminte că am citit o ipoteză a lui Ovid Densușianu despre pronunție și climă. Spunea el că în limbile nordice, la o temperatură scăzută, cuvintele sînt pronunțate printre dinți pentru a evita contactul cu aerul rece – de aici, o sărăcie în vocale, care sînt pronunțate scurt. Din contră, în aerul cald al sudului, vocalele sînt abundente iar pronunția lor lungă.

Dacă ne uităm acum la statisticile actuale vedem o clară diferență între Spania și Italia, pe de o parte, și Germania, Danemarca sau Suedia, pe de altă parte. Spune-mi ce limbă vorbești ca să-ți spun cît de infecțios ești! Ar fi interesant de gîndit mai departe...

O precizare: speculația de mai sus nu are absolut nicio bază științifică. Pornește de la o ipoteză nedemonstrată (transmiterea prin aerosoli), la care am adăugat un comentariu lingvistic anecdotic și niște statistici temporare. Ca să înțelegem cum funcționează știința – mai ales pentru comentaciul degrabă vărsătoriu de dejecții din subsolul paginilor de internet – o ipoteză la stagiul acesta nu va fi luată în serios de nicio agenție care oferă fonduri pentru cercetare. De la vorbitul la colț de stradă sau opiniile de pahar la articolele științifice serioase e o distanță pe care e bine să o înțelegem toți. Dacă vrem să fie mai bine pentru toți.

Linkul zilei: Un articol din Nature despre transmisia virusului.

3 aprilie: Probleme la transmisie

Informațiile despre modul de transmisie a virusului evoluează de la o zi la alta. Inițial, observațiile arătau că SARS-CoV-2 supraviețuiește pe diferite suprafețe de la cîteva ore pînă la aproximativ o zi, iar contactul cu obiectele infectate declanșează o infecție. În continuare, aceasta este principala modalitate de transmitere.

Apar însă tot mai multe cazuri în care simptomele de Covid-19 includ probleme stomacale. Ba chiar mai mult, în Olanda, virusul a fost detectat în stațiile de epurare a apei. Asta înseamnă că putem avea de-a face cu o transmisie numită, în limbajul de specialitate, fecal-orală. Ceea ce complică modele utilizate în prezent pentru evoluția epidemiei.

Și există indicii că lucrurile sînt chiar mai complicate. Din ce în ce mai multe date sprijină ipoteza unei transmisii aeriene. Cînd strănutăm sau cînd vorbim, viruși asociați cu particule fine de salivă sînt expulzați în atmosferă. Mare parte dintre ei se așeză pe obiecte. Însă particule foarte fine vor rămîne în atmosferă pentru mai mult timp unde pot fi inhalate de o persoană sănătoasă, declanșînd o nouă infecție.

Chiar dacă modul acesta de transmisie nu joacă un rol major, este suficient să reseteze mare parte din scenariile optimiste despre răspîndirea Covid-19 cu care ne hrăneam pînă acum. Si să ne facă să purtăm mască!

Linkul zilei: Pe măsură ce masca devine un accesoriu obligatoriu în vremurile noastre, e normal ca moda să țină pasul cu noi.

2 aprilie: Liniștea din pămînt

Cu aproape patru miliarde de oameni în carantină, nimic nu mai mișcă pe planetă. Lucru observat și de geologi.

Să nu uităm că, în afară de viruși, planeta are și alte catastrofe cu care să ne surprindă. Pentru studiul cutremurelor, seismologii au împînzit  întregul glob cu o rețea de receptori extrem de sensibili capabili să înregistreze orice mișcare seismică. Unele sisteme sînt localizate adînc în pămînt pentru a evita `zgomotul` cauzat de activitățile antropice. Altele sînt localizate la suprafață, iar datele recoltate trebuie atent `curățate` pentru identificarea `semnalului` util.

Îmi aduc aminte cum, într-o viață anterioară, cînd eram (aproape) geofizician, am auzit o poveste despre cum s-a încercat folosirea de senzori seismici pentru securizarea frontierei. Cu criminală ingenuitate, partidul-stat s-a gîndit că la o sensibilitate așa de mare s-ar putea detecta pașii celor care vor să părăsească paradisul comunist. Și senzorii erau cu adevărat sensibili! Practic înregistrau tot ce mișcă`n țara asta – inclusiv rîul, ramul. Așa că la orice viezure sau barză care pășea în preajma seismografului, întreaga unitate trecea în poziție de luptă și se mobiliza în capturarea dușmanului. Evident, soluția a fost abandonată.

Revenind la vibrațiile noastre, să spunem că cercetătorii belgieni au observat cum zgomotul seismic în Bruxelles s-a redus cu un spectaculos 30% de la instituirea carantinei. Dincolo de spectaculosul cifrelor, liniștea asta temporară a crustei terestre va putea fi folosită pentru detectarea semnalului datorat unor fenomene mai puțin accesibile seismografelor, cum ar fi activitatea vulcanică sau a valurilor oceanice.

Linkul zilei: Un articol care descrie scăderea vibrațiilor seismice în Belgia.

1 aprilie: Coronaviruși domestici

Deși rapid răspîndiți de presă în zilele asta, coronaviruși există de mult printre noi. Cîteva specii circulă regulat în populație și sînt responsabile de pînă la 30% din cazurile simple de răceală. Cum infecțiile nu generează complicații grave, virușii nu au fost studiați în detaliu. Conform imperativului societății moderne: orice nu generează profit nu merită cercetat! Fără a demonstra un impact economic direct, speranța obținerii de fonduri pentru cercetare în astfel de situații este nulă.

Puținul pe care îl știm despre acești viruși nu ne este foarte util în cazul SARS-CoV-2. Cum nu există o monitorizare a tulpinilor care circulă la un moment dat, ca pentru gripă, e greu de analizat comportamentul populației: care e răspîndirea lor, care e rezistența la re-infecție, dacă anticorpii generați de o tulpină conferă imunitate contra infecției cu o altă tulpină, care este procentul din populație infectată într-un an, cum variază diferitele tulpini de la un an la altul etc.

Acest tip de statistici va trebui să le așteptăm în cazul Covid-19 înainte de a găsi cele mai bune metode de luptă pe termen lung.

Linkul zilei: un capitol dedicat coronavirușilor dintr-un volum de specialitate.

31 martie: Evoluție lentă

Cînd vine vorba de rata mutațiilor, e întotdeauna preferabil un virus leneș.

Explicam mai demult că virușii cu genomul încondeiat în ARN au o rată crescută a mutațiilor, care le oferă avantajul unei adaptări rapide la o nouă gazdă. Cum SARS-CoV-2 face parte din această categorie, există riscul ca el să evolueze precum virusul gripei. Caz în care, din cauza mutațiilor abundente, am avea nevoie de un nou vaccin în fiecare an.

Dar în noianul de vești proaste, avem azi și umbra unei vești bune. O analiză detaliată a variantelor SARS-CoV-2, care circulă acum pe întregul glob, a arătat că virusul are o evoluție lentă.

În timp ce sute de mii de oameni sînt testați pentru existența unei porțiuni din ARN-ul viral, o parte din probe sînt studiate în detaliu. Prin analiza celor aproximativ 30 000 de baze ale genomului se pot detecta schimbările care se produc în timp, în diverse arii geografice. Aceste informații sînt depuse într-o bază de date unde sînt general accessibile. Știind data și locul la care au fost înregistrate datele, se pot detecta diferențele și construi un arbore care ne arată simultan evoluția virusului și răspîndirea lui geografică.

În general, o anumită variantă va fi localizată într-un spațiu restrîns – adică virusul este transmis local – ceea ce se traduce printr-o singură ramură. În cazul în care avem o variantă nouă, venită dintr-o altă provincie geografică, datele vor arăta un prezența unui `altoi` al unei ramuri străine. Acest tip de analiză  este în mod obișnuit efectuată pentru orice fel epidemie: spre exemplu, așa se urmărește traiectoria cazurilor de polio dintr-o țară în alta.

În cazul nostru, al coronavirusului de zi cu zi, este mai interesantă analiza mutațiilor. O rată rapidă ar însemna că vom fi condamnați la o cursă continuă pe urmele virusului – în care, precum într-un film celebru (Terminator), va trebui să ne adaptăm armele la noua formă luată de SARS-CoV-2.

Se pare că nu e așa. Analiza a peste 1 500 de variante ale virusului a indicat un număr minim de mutații între ediția princeps, izolată în Wuhan, și noile ediții circulînd în prezent în America sau Europa. Ceea ce înseamnă că, dacă avem noroc, în momentul cînd un vaccin va fi disponibil, el va oferi o protecție de durată și va putea fi folosit pe scară largă, timp îndelungat.

Linkul zilei: Dacă tot sîntem consemnați la domiciliu, vă invit la o excursie virtuală pe Nextstrain.org, unde putem urmări itinerariul virusului în jurul globului.

30 martie: Ghiduri de carantină

Familia este celula de criză a societății. Și ca orice celulă în situație de criză funcționează în mod neobișnuit.

Radioul a înțeles urgența momentului. Printre eforturile de sezon, precum menținerea unei rubrici de sport de jumătate de oră într-o perioadă în care nu se întîmplă nimic, a adăugat nenumărate interviuri cu specialiști care ne învață cum să ne controlăm angoasele între frigider și canapea.

Presa scrisă a prins și ea momentul și sîntem invadați cu sfaturi zilnice care să ne ghideze în lupta cu situații neprevăzute: cum să ne suportăm partenerul sau cum să ne tolerăm copiii.

Linkul zilei: Și cum un șir neîntrerupt de cuvinte poate deveni agresiv pentru un suflet în carantină, iată un articol tip bandă desenată din Le Monde.

29 martie: Eficientizare și catastrofă

Nu cred că există un cuvînt cu o aură mai malefică decît verbul `a eficientiza`. Un sistem eficient lucrează la capacitate maximă. Nu există pierderi, nu există timpi morți, nu există piese neutilizate.

În vremuri normale, eficiența e benefică: taie din costuri și crește productivitatea. Oamenii muncii se îndreaptă spre stațiile de autobuz și investitorii zîmbesc fericiți. Afacerile merg bine, companiile prosperă, produsul intern brut crește. Iar guvernele privesc cu jind spre metodele magice prin care să eficientizeze folosirea bugetelor.

Se eficientizează numărul de paturi din spitale – un pat neocupat, înseamnă bani aruncați. În ultimul an, în aproape toate țările a scăzut numărul de paturi la suta de mii de locuitori. Se eficientizează folosirea cadrelor medicale: mai puțină asistență, mai mulți pacienți pentru un doctor – se taie fonduri, crește productivitatea!

Comparativ cu zece ani în urmă, numărul de absolvenți de medicină raportat la populație a scăzut, în condițiile în care populația îmbătrînește. Se eficientizează folosirea aparaturii: dacă un aparat stă nefolosit o perioadă,  înseamnă că nu e esențial și poate fi eliminat – se mai economisesc cîteva zecimi de procente din buget.

Se eficientizează institutele de cercetare: mai puține arii de cercetare, mai puțini cercetători, salarii mai mici – o mai judicioasă folosire a investițiilor. Se eficientizează educația: mai mulți copii în clase, salarii mai mici profesorilor – mai puține fonduri. Și, peste toate, o mînă nevăzută reglează piața: crește indicele bursier, crește valoarea acțiunilor, crește volumul tranzacțiilor și sumele de bani care circulă. Și dacă avem noroc, ajungem să trăim și noi pe lîngă banii ăștia.

Pînă cînd ne lovește o epidemie ca cea de acum! Spitalele sînt supraaglomerate, aparatura lipsește, iar personalul medical decimat după zeci de ani de eficientizare nu poate să facă față.

Dintre cercetătorii rămași în institutele eficientizate, puțini au vreo idee despre noul virusul și li se cere să descopere leacuri miraculoase peste noapte. Iar milioanele de cetățeni instruiți de sistemul de învățămînt eficientizat caută pe Google ce înseamnă un virus. De la eficiență la catastrofă nu e decît un pas.

Și mîna nevăzută a lui Adam Smith ne arată degetul din mijloc!

Linkul zilei: Un articol din Atlantic despre fragilitatea societății în care trăim în fața unor catastrofe.

28 martie: Viruși și teste

Viața de zi cu zi într-o celulă obișnuită este mai degrabă calmă. În interiorul unei membrane cu diametru de cîțiva micrometri există pînă la zece milioane de ribozomi care transformă în proteine informația transmisă din nucleu sub formă de ARN. Proteinele își urmează sarcinile lor, iar metabolismul merge înainte. Majoritatea celulelor unui organism nu ajung să întîlnească un virus în cele cîteva săptămîni ale vieții lor. Iar atunci cînd îl  întîlnesc, sînt mai degrabă surprinse.

Odată pătruns în celulă, un virus are o singură misiune: să-și copieze informația genetică în ediție ARN, în cît mai multe variante. Aceste fragmente de ARN vor fi preluate de  nevinovații ribozomi care vor împînzi celula cu proteinele invadatorului. Celulele infectate au puține șanse de supraviețuire, dar după cîteva zile, sistemul imunitar intră în starte de alertă și generează sute de milioane de anticorpi care patrulează organismul vînînd copii ale virusului.

În funcție de cele două faze ale infecției, pot exista două tipuri de teste pentru identificarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2. În primul rînd, se pot căuta urme de ARN viral. Testele actuale folosesc o tehnologie care identifică ARN-ul specific pentru una sau două dintre genele virusului. Prezența lor în probele recoltate este un semn al unei infecții încă în desfășurare. Al doilea tip de teste identifică prezența anticorpilor și semnalizează că organismul a avut o infecție în trecut.

Primul tip de teste este mai ceva mai complicat, necesită aparatură specializată și oferă rezultatele după un anumit interval de timp. Pe de altă parte, testele pot fi rapid implementate și modificate. La ora actuală, zeci de mii de persoane în toate spitalele lumii efectuează astfel de analize.

Al doilea tip de teste este mai greu de produs, însă, este mai ieftin, mai simplu de executat și dă rezultate instantanee. Testul poate fi făcut acasă, fără ajutorul nimănui. Doar o picătură de sînge și o bucată de hîrtie care arată rezultatul pozitiv sau negativ. Vestea bună este că astfel de teste sînt în final aprobate pentru Covid-19.

În momentul în care ele vor fi disponibile pe scară largă, se va putea face lumină în negura statisticilor actuale. Vom afla ce procent din populație este infectată, care este rata spitalizărilor, ce fatalitate are virusul și cît de repede se răspîndește. Mai mult, vom putea clarifica dacă cei identificați pozitiv sînt imuni la o re-infecție și pot să-și reia activitatea normală.

Linkul zilei: Un articol despre teste de anticorpi pentru Covid-19.

27 martie: Plagiatul imunitar

Deși par de neoprit, virușii au șanse minuscule să-și pună în palmares o infecție reușită. Cu doar o mînă de gene cu care trebuie să se descurce, e greu de învins sistemul. Precum un guvern înțelept, prevăzător și eficient (sic!), sistemul imunitar aruncă în luptă un arsenal de soluții destinate să oprească infecția. Într-o primă instanță, este declanșat un plan de intervenție rapidă care include, printre alte măsuri, interferonul. În cazul în care situația se agravează, se trece la artileria grea care implică geneza a doua tipuri de celule: unele care vor ucide celule infectate și altele care vor genera anticorpi.

Anticorpii sînt construiți din aceleași componente și după aceeași tehnologie ca orice alte proteine celulare. Sînt simple ghemuri formate dintr-un șir de aminoacizi, fără nimic specific unui anume individ. Pot fi folosiți în experimente de laborator, urmînd aceleași reacții ca într-un organism în care recunosc virusul și blochează infecția. Mai mult, anticorpi generați de o persoană infectată, dar care a depășit infecția, pot fi `transplantați` într-o persoană aflată încă în luptă cu virusul. Imunitatea este de scurtă durată, pentru că tratamentul funcționează ca un medicament și nu ca un vaccin.  Dar este vorba de un caz extrem, în care un sistem imunitar învingător poate ajuta un sistem aflat la ananghie.

Marea speranță pentru viitorul apropiat este identificarea celor care au fost infectați cu SARS-CoV-2, recoltarea de sînge și folosirea plasmei pentru a trata pe cei care au disperată nevoie. Conform statisticilor actuale, șubrede și temporare, peste 80% dintre persoanele infectate nu prezintă simptome grave. Aceștia sînt, în majoritate, tineri. Aceiași tineri pe care, pe drept, îi acuzăm de inconștiență atunci cînd nu respectă regulile acestor zile. Printr-o spectaculoasă răsturnare de situație, poate chiar ei vor fi cei care să-și salveze bunicii, părinții, personalul sanitar și alții care sînt nevoiți să lucreze pentru noi toți. Ar fi un final optimist pentru filmul pe care îl trăim...  Din păcate, viața nu e așa de simplă ca o producție cinematografică.

Linkul zilei: Un articol din revista Nature despre terapia pasivă cu anticorpi pentru Covid-19.

26 martie: Vaccinuri și piedici

De la vorbă la faptă e cale scurtă, dacă ne luăm după o parte din presa ultimelor zile, unde anunțurile despre vaccinuri miraculoase împotriva SARS-CoV-2 se răspîndesc mai rapid decît virusul însuși.

Dar pe cît de simplu este principiul după care se face un vaccin, pe atît de lungă e calea pînă la a-l avea gata. Orice vaccin pornește de la ideea de a antrena sistemul imunitar printr-o infecție falsă. În practică, ca de obicei, lucrurile devin mult mai complicate.

În primul rînd trebuie produs vaccinul urmînd una dintre strategiile discutate acum cîteva zile. În al doilea rînd, trebuie arătat că vaccinul funcționează – nu poți spune că ai un vaccin pregătit dacă nu l-ai testat. Ori pentru a-l testa, trebuie demonstrat că o poți face sigur și corect. În al treilea rând, vaccinul trebuie fabricat pe scară largă. Si în paralel, pentru că nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, trebuie asigurate drepturile de proprietate intelectuală, acolo unde vrei să folosești vaccinul.

Ca la o cursă de Formula 1, primele la start sînt companiile care au obținut rezultate bune încă înaintea de începerea competiției. Cum ne-am mai întîlnit în trecut cu alte specii de coronavirus – în 2003, cu SARS și, în 2012, cu MERS – au existat tentative pentru producerea unui vaccin. Din păcate, cum vaccinurile sînt o afacere riscantă financiar și cum nu învățăm niciodată din greșeli, cercetările au fost încetinite sau oprite atunci cînd virusul a fost eliminat. Însă, dat fiind că între 80% și 90% din materialul genetic al SARS-CoV-2 este identic cu virușii responsabili de SARS și MERS, platforma metodologică dezvoltată așează într-o poziție privilegiată companiile deja angrenate în astfel de cercetări.

Cum fiecare firmă farmaceutică și fiecare mare universitate sînt interesate de dezvoltarea unui vaccin, vom avea de unde alege. Mai mult ca sigur că sute de grupuri de cercetare fac deja  teste în laborator sau chiar pe animale.

În unele cazuri s-a început deja prima fază a testelor clinice pe zeci de persoane. În cazul în care se demonstrează că nu există efecte adverse, se poate trece la faza a doua. Aceasta va include cîteva sute de indivizi într-o regiune de risc.  Abia la a treia fază, cînd testele se extind pe mii de persoane, luminița de la capătul tunelului devine vizibilă.

În final, trebuie arătat că vaccinul nu are efecte secundare severe, că mobilizează sistemul imunitar, că previne infecțiile viitoare, trebuie determinat cîte doze sînt necesare, dacă e nevoie de adjuvanți, dacă există diferențe între răspunsul organismului în funcție de vîrstă, etc. Lucrurile care pot merge rău sînt fără de număr, iar drumul bun e lung, strîmt și întortocheat.

Linkul zilei: un articol din Wired care cataloghează principalii candidați pentru un vaccin împotriva Covid-19.

25 martie: Semințe ratate

Orice pandemie cinematografică este rezolvată în ultimele 10 minute. Din păcate, nici nu trăim într-un film, nici nu am ajuns la ultimele minute.

La fiecare oră apar articole în presă care decretează că soluția farmaceutică pentru epidemia actuală este la un pas. În majoritatea cazurilor știrile au o sămînță de adevăr. Dar e o cale lungă de la o sămînță la o plantă care să dea roade.

Indiferent de dorințele noastre, de eforturile medicilor și de investițiile companiilor farmaceutice, peste 90% din teste clinice se soldează cu un eșec. Din nefericire, același tip de statistică se aplică și în cazul regimurilor împotriva Covid-19. Recent, trei dintre testele așteptate cu speranță de medici s-au soldat cu rezultate dezamăgitoare.

Din fericire au fost identificate 69 de medicamente potențiale. Nu ne rămîne decît să așteptăm. Fiecare în casa lui.

Linkul zilei: O panoramă a medicamentelor aflate în vizorul farmaceutic:

24 martie: Gimnastică moleculară

Structura virușilor cu membrană protectoare oferă o strategie ușoară pentru o infecție: fuzionarea membranei virale cu cea a celulei atacate. Pentru asta, însă, e nevoie de un instrument special, de o proteină care să faciliteze procesul doar atunci cînd condițiile sînt prielnice.

Proteinele de acest tip – să le spunem S, ca să economisim litere – sînt ancorate în membrana virală. Chiar numele de coronavirus este dat de silueta virusului dictată de aceste proteine care împodobesc membrana virală.‌

Odată intrat în organism, virusul caută un receptor celular și folosește sus-numita S pentru a se atașa. Structura proteinei S pentru SARS-CoV-2 a fost determinată rapid. Apoi, la doar cîteva zile distanță a fost determinată și structura ei împreună cu receptorul celular. Acesta, pe numele său ACE2, se găsește în plămîni, intestine, rinichi și vasele sanguine. În viața de zi cu zi, ACE2 are multiple roluri, printre care și funcții cardiace. În cazul SARS-CoV-2, însă, joacă rolul nefericit al naivului care deschide ușa.

Intrarea în celulă este, însă, un pas oarecum simplu în comparație cu ce va urma. Virusul va sta ascuns în mici vezicule care străbat celula și va aștepta momentul oportun: scăderea pH-ului. La acest moment precis proteina S își arată adevărata față! Simțind mediul acid, renunță la receptorul de care era ancorată și din poziția `expectativ-chircită` în care se afla, se înalță și scoate la iveală un harpon de cîțiva aminoacizi pe care îl înfinge în membrana nevinovată a veziculei purtătoare.

Odată apucată această membrană, printr-o o altă mișcare spectaculoasă, efectuată simultan de mai multe copii ale proteinei S, membrana celulară este adusă în contact cu membrana virală. Cele două membrane sînt forțate să fuzioneze, iar interiorul virusului este eliberat în citoplasma celulară. Proteina S și-a făcut datoria și rămîne pasivă în veziculul inocent, urmărind cum ARN-ul viral este transformat în proteine. Printre acestea, zeci de mii de proteine S, asamblate într-o poziție `expectativ-chircită`, se îndreaptă spre membrana celulară așteptînd răbdătoare să fie asamblate în membrana unor noi viruși.

Linkul zilei: Articolul din Science unde este descrisă structura Spike-protein în complex cu receptorul celular ACE2

23 martie: Transmisii secrete

Dacă de numărat decesele este tragic de simplu și dacă a face un test care poate fi pozitiv sau negativ este posibil, estimarea numărului total de persoane infectate este problematică.

Oricine urmărește statisticile observă că rata infecțiilor sau a mortalității sînt extrem de diferite de la o țară la alta. Dincolo de diferențele culturale între țările asiatice și cele europene, și dincolo de calitatea sistemului imunitar probabil că cel mai mare efect este numărul de teste făcute.

Conform WHO, azi existau diferențe de peste un ordin de mărime, cu Italia la peste 8.3%, în timp ce Austria avea doar 0.27%. Din păcate, calitatea acestor numere are un rol decisiv în stabilirea unor măsuri sociale eficiente.

Dar pînă cînd nu se fac suficiente teste care să domolească aceste statistici, nu ne rămîne decît să stăm în casă. Si dacă tot avem timp, să citim...

Linkul zilei: un articol din revista Nature despre impactul celor cu infecții asimptomatice în transmiterea SARS-CoV-2.

22 martie: Viruși și filme

Nu e nimic mai plăcut decît o calamitate virtuală văzută de pe canapea! Cum statul în casă devine o a doua natură pe parcursul acestor zile, accesul online la filme e într-un fericit avînt. Iar dintre filmele de sezon, Contagion trăiește o nouă tinerețe! Filmul a beneficiat de sfaturi de la o pertinentă echipă de cercetători, este foarte bine făcut, iar scenariul nu mai pare atît de departe de realitate.‌‌

La fel cum filmele din seria Fast & Furios amintesc mai degrabă de mașinuțele bușitoare din copilărie decît de traficul rutier cotidian, tot așa, orice ecranizare pornită de la un fapt real nu are nicio șansă la box office dacă nu pustiește planeta în mod corespunzător! Așa-i sîngele de telespectator: furios și iute, nu curios și răbdător.

Aș vrea să sugerez un altfel de film, potrivit vremurilor pe care le trăim. Doar că nu se axează pe catastrofe, ci pe munca din laboratoare. Mai precis din laboratoarele de maximă siguranță în care se lucrează cu agenți infecțioși mortali.

Mini-serialul se numește The Hot Zone și a fost produs de National Geographic. Urmează fidel cartea omonimă de Richard Preston, care descrie unul dintre cazurile cînd „am avut noroc”: o variantă a virusului Ebola, descoperită într-un centru de animale pentru cercetare de lîngă Washington a fost oprită înainte să pătrundă în populație. Și ca dovadă a seriozității serialului, să spunem că Soții Jaax – eroii acelui episod – au apărut pe covorul roșu la lansare.

21 martie: Urme pe genom

Fiecare literă din genomul unui virus nu doar transmite informație, ci spune și o poveste.

Doar 29 811 litere, de atît are nevoie SARS-CoV-2 pentru a-și impune punctul de vedere într-o celulă nou infectată. Aceste molecule de ARN conțin toată informația necesară pentru construcția unui comando de proteine.

Există, însă, o oarecare libertate în alegerea acestor litere. Unele mutații nu au niciun efect – le numim sinonime. Altele au un efect minim și nu schimbă cu nimic viața proteinelor codate. Unele, însă, sînt importante și au un efect care poate fi observat în infecții și cuantificat în laboratoare.

Spuneam zilele trecute că fiecare virus e puțin diferit de frații lui. Analizînd șirul acestor mici diferențe, putem să urmăm evoluția unui virus în populație.

Dar putem merge și mai departe pe linia de rudenie și construi arbori ai evoluției, cum a propus Darwin. Putem compara virusul cu viruși care infectează alte specii. Vom avea diferențe mai mari datorate mai multor mutații, dar principiul este același. Șirul acestor mutații este monoton, întîmplător, dar extrem de eficient. Orice manipulare în laborator s-ar „trăda” prin schimbările încercate.

Un articol recent din revista Nature demonstrează că SARS-CoV-2 e rezultatul evoluției și este foarte improbabil să fie rodul unei inginerii genetice. În plus, prezintă scenariile posibile care pot explica apariția virusului. Din păcate, e puțin probabil ca datele științifice să încetinească dependența unora de imaginatele conspirații planetare.

Linkul zilei: Articolul din Nature Medicine care demonstrează că SARS-CoV-2 nu a fost modificat în laborator.

20 martie: Vaccinuri și termene

Vestea bună este că la momentul acesta există 15 vaccinuri potențiale aflate în stadii avansate ale cercetării. Vestea proastă este că niciunul dintre ele nu poate fi gata în mai puțin de un an.

Există mai multe strategii pentru a construi un vaccin. În cele mai multe cazuri este vorba despre folosirea unui virus căruia i-a fost răpită virulența. Fie prin eliminarea completă a unor proteine, fie prin mutații care le răpesc eficiența.

Atunci cînd simte o prezență străină, organismul va reacționa ca în cazul unei infecții „reale” și va construi un arsenal de anticorpi gata să riposteze atunci cînd pericolul se întoarce. Rujeola, varicela sau gripa sînt prevenite în acest fel.

A doua posibilitate constă în folosirea doar a unor proteine virale, destinate să creeze același tip de panică în sistemul imunitar, pregătindu-l pentru o viitoare confruntare. Din această categorie fac parte vaccinul împotriva hepatitei B sau a papilomavirusului.

Există, însă, și ale posibilități. Soluția constă în a furniza sistemului doar informația necesară. Rolul de emisari pentru un astfel de mesaj revine acizilor nucleici: ARN sau ADN. Avantajul este că ARN-ul sau ADN-ul sunt o prezență obișnuită în celule unde sînt folosite pentru transmiterea sau stocarea informației.

Așa că, odată ajuns în celulă, mesajul este transformat într-o proteină urmînd aceeași metodologie folosită de celule pentru metabolismul propriu. Odată născută în celulă, această proteină virală va declanșa în organism același tip de răspuns ca o proteină intrată prin merite proprii. Deși e folosită pentru animale, tehnologia nu e aprobată pentru nici un vaccin uman.

Dar înainte de a ajunge în spitale, orice nou vaccin are de trecut patru probe eliminatorii. Probe care fac ravagii în concurenții calificați pentru start. Proba finală este chiar producția de masă a vaccinului – cît de repede, cît de eficient și cît de ieftin poate fi făcut. Însă, adevărata spaima a oricărei companii farmaceutice sînt primele trei probe: trei teste clinice succesive care trebuie să demonstreze că vaccinul funcționează și nu are efecte secundare.

Din păcate această cursă nu poate fi terminată în mai puțin de un an. Să sperăm că din cei 15 candidați înscriși pînă acum, măcar unul va trece linia de sosire. Si că o va face în timp record.

Linkul zilei:  Un articol din revista Nature despre precauțiile necesare în pregătirea unui vaccin.

19 martie: Pandemia de scenarii

Din păcate, pe multe meridiane, guvernanții se simt nu doar personal, dar și instituțional ofensați de orice dovadă de profesionalism. Ceea ce face ca informațiile necesare să pătrundă greu în straturile decizionale ale societății. Din fericire, în cazul epidemiei actuale opțiunile au fost puține și evidente. Așa că urmăm cea mai bună rețetă: stăm acasă și ne spălăm pe mîini după fiecare film. Numai că unii dintre noi fabrică scenarii!

Dacă înțelepciunea retroactivă e la îndemîna tuturor, iar înțelepciunea proactivă este rezervată puținilor aleși, la înțelepciunea inactivă avem acces imediat și nelimitat cu toții. Iar unii nu doar se înfruptă hulpavi, dar organizează adevărate ospețe online! Geme internetul de conspirații planetare, manifeste rasiste și teorii care reinventează biologia.

Din fericire există și informație corectă, documentată și permanent actualizată:

Linkul zilei: Un spectaculos grafic interactiv publicat în New York Times care ne arată cum poate varia numărul victimelor în funcție de rata infecțiilor și a mortalității.

Spre exemplu, la o rată a infecțiilor de 20% și o mortalitate de 1%, Covid-19 poate deveni principala cauză de deces, înaintea bolilor de inimă, a cancerului și a atacurilor cerebrale.

18 martie: Genomuri în mișcare

Orice virus îi e frică de sistemul imunitar, am putea spune urmînd o construcție gramaticală intrată în folclorul recent. Iar pentru asta are o singură soluție: evoluția.

Coronavirușii apelează la ARN pentru a-și transmite informația genetică – la fel ca vecini ai lor precum virușii care dau gripa,  SIDA, răceala, poliomielita, rujeola și mulți alții.

Odată ajuns în celulă, genomul oricărui virus este, într-un fel sau altul, transformat într-un mic set de proteine care paralizează bunul mers al lucrurilor. Dar pentru a genera noi viruși, e nevoie de o proteină care să copieze ARN-ul original în nenumărate ediții care să fie asamblate în viruși noi.

Această sarcină revine unei proteine care copiază un segment de ARN într-un altul identic. Să-i dăm acestei proteine numele de cod RdRp. Nimic asemănător cu RdRp nu există în celule. Ceea ce ne oferă avantajul că ne arată două trasee de urmat. Pe de o parte, existența RdRp atestă prezența unei infecții virale – și asta stă la baza testelor folosite în prezent. Pe de altă parte, e o țintă bună pentru compuși antivirali – multe din medicamente sînt din această categorie.

Această RdRp are, însă, o proprietate neobișnuită. În vreme ce moda biologică pune la mare preț o proteină conștiincioasă, care își face bine treaba, această RdRp induce erori în procesul de copiere: cam o greșeală pentru fiecare copie de genom. Rezultatul este că fiecare dintre sutele sau miile de noi viruși asamblați în celula infectată va avea o mutație unică. Iar procesul e repetat în mii și mii de celule.

Multe dintre aceste milioane de variante sînt destinate eșecului; altele sînt indiferente. Uneori, însă, apar mutații care conferă virusului noi proprietăți care se dovedesc utile și sînt transmise în noile infecții. Avantajul acestei strategii este o evoluție rapidă în care virusul se mișcă cu un pas înaintea sistemului imunitar.

Legea evoluției e clară: un individ este infectat de un exemplar unicat al virusului, iar în decursul bolii generează un univers de variante care își așteaptă prada.

Linkul zilei: Un articol științific (pentru nespecialiști, la limita inteligibilului) despre un compus chimic care blochează RdRp și care pare să funcționeze împotriva SARS-CoV-2.

17 martie: Lecțiile lui Defoe

Daniel Defoe e cunoscut mai ales datorită personajului său Robinson Crusoe, forțat de împrejurări într-o carantină de peste 28 de ani. Ironia face ca cel care a interpretat rolul său într-un film recent să fie și el în carantină zilele astea.

In 1722, Defoe publica Jurnal din anul ciumei/ A Journal of the Plague Year – un soi de cronică la marea epidemie din Londra anului 1665. Textul e scris la ceva distanță de eveniment și e bazat mai puțin pe experiența personală și mai ales pe o documentare solidă.

Citită zilele acestea, textul capătă noi semnificații și ne arată că, deși sîntem în alt timp și în  alt spațiu, multe lucruri nu par să se fi schimbat. Iar apetitul publicului pentru tămăduiri instantanee, medicații nonconformiste și scurtături terapeutice e la fel de inepuizabil:

„... it is incredible and scarce to be imagined, how the posts of houses and corners of streets were plastered over with doctors' bills and papers of ignorant fellows, quacking and tampering in physic, and inviting the people to come to them for remedies, which was generally set off with such flourishes as these, viz.: 'Infallible preventive pills against the plague.' 'Neverfailing preservatives against the infection.' 'Sovereign cordials against the corruption of the air.' 'Exact regulations for the conduct of the body in case of an infection.' 'Anti-pestilential pills.' 'Incomparable drink against the plague, never found out before.' 'An universal remedy for the plague.' 'The only true plague water.' 'The royal antidote against all kinds of infection'...”

Evident, titlul acestui șir de note a fost sugerat de această carte.

16 martie: Anotimpuri virale

Dacă de eficiența diferitelor combinații de medicamente antivirale existente nu sîntem încă siguri, dacă momentul cînd un vaccin va fi gata este încă neclar în viitor, pe un lucru ne putem baza: vine primăvara. Și cu ea, speranța că SARS-CoV-2 o să urmeze prin anotimpuri o traiectorie similară cu cea a gripei.

Cel puțin 68 de maladii infecțioase au un caracter sezonier, dar fiecare boală își are propriul mod de a reacționa la schimbările de temperatură sau umiditate. Ce se poate vedea, însă, din graficul prezentat în linkul de mai jos este că în multe cazuri există o creștere a cazurilor în lunile de iarnă, urmată de o scădere in lunile calde.

Cea au în comun acești viruși este structura. Gripa, varicela, rujeola sînt cauzate de viruși cu un genom învelit într-o membrană. Iar această membrană este mult mai sensibilă la temperatură sau uscăciune. Una peste alta, vedem că infecțiile predomină cam o treime din an.

Nu e clar dacă pentru Covid19 putem spera același tip de comportament – avem studii care argumentează ambele variante, iar în curînd o sa vedem cine are dreptate.

Linkul zilei: Un interesant material din Science de unde se pot afla mai multe despre comportamentul sezonier al unor maladii infecțioase sau despre schimbările în sistemul imunitar funcție de momentul din zi sau de anotimp.

Fapt interesant: un studiu a arătat că vaccinul antigripal e mai eficient dacă e făcut dimineața!