Espresso

Muza cu IQ: Sounds of Science

Sunt sute de muzici inspirate de știință. Așa a fost mereu: Mozart și Bartok integrau principiile matematice ale proporției și simetriei în operele lor, iar Kate Bush a folosit un alt principiu matematic pentru a compune piesa „Pi”. Și avem și cealaltă parte a poveștii: muzica din viața savanților.

Marius Cosmeanu

1 iun. 2018 • 4 min read

Pe 29 mai 1922 se năștea, la Brăila, Iannis Xenakis, architect, matematician și, mai târziu, compozitor de referință al secolului XX. Până la notorietate, însă, viața i-a fost plină de peripeții:

Pe când avea doar zece ani, emigrează cu familia în Grecia. La maturitate, în timpul ocupației naziste, participă din plin la mișcarea de rezistență a grecilor. În 1947, obține diploma de inginer la Politehnica din Atena, dar din cauza vederilor sale politice se vede nevoit să emigreze din nou. Destinația: Franța. La Paris lucrează în umbra celebrului Le Corbusier.

Totuși, o viață întreagă și-a dorit să ajungă peste Ocean. În 1967, visul i se împlinește: predă cinci ani la Indiana University, în Bloomington. La întoarcerea în Franța, în 1972, fondează Centre d'Etudes de Mathematiques et Automatiques Musicale și, timp de 17 ani, este profesor la Sorobona. Faima i-au conferit-o, însă, contribuțiile la istoria muzicii, mai exact, genul stocastic, al cărui pionier a fost, o muzică compusă pe baza sistemelor probabilistice. Întreaga poveste a vieții lui Iannis Xenakis o puteți, însă, afla dintr-o bine scrisă autobiografie a brăileanului.

Relația specială dintre muzică și matematică nu mai e demult ceva inedit. Xenakis este doar unul din sutele sau miile de cazuri fericite în care cele două domenii s-au întâlnit. Primul, însă, dintre toți cei despre care se știe că s-a ocupat de relația canitativă dintre muzică și matematică, a fost tot un grec: Pitagora. Filosoful antic, inspirat de chimia internă a muzicii, a postulat că Numărul guvernează Universul, un dicton urmat de generații de savanți și de filosofi care au căutat să explice misterele cosmosului prin muzică ori geometrie.

În tradiția greacă, muzica se bucura de aceeași apreciere ca aritmetica (definită atunci ca teorie a numerelor), geometria și astronomia. Cele patru formau quadrivium-ul, disciplinele pe care un om învățat se presupunea că le stăpânește. Importanța stabilită muzicii de către grecii antici s-a păstrat printre savanți timp de vreo două milenii. Unul dintre pitagoreenii eminenți a fost Johannes Kepler (1571-1630), considerat și părintele astronomiei moderne. Cândva, un mistic devotat și susținător înfocat al sistemului heliocentric al lui Copernic, Kepler și-a petrecut mai bine de jumătate din viață încercând să deducă legile de mișcare a planetelor din cele ale armoniei muzicale. Era ferm convins că fiecare planetă, în mișcarea sa în jurul Soarelui, interpretează o melodie pe care urechile noastre, din cauza frecvențelor prea joase, nu o poate auzi. A durat decenii până când a renunțat la teoria orbitelor circulare, preluată de la greci, și a înlocuit-o cu cea a orbitelor eliptice.

Citiți și newsletterul SAVANTGARDE!

Influența muzicii printre oamenii de știință și, implicit, asupra științei are însă o istorie mai lungă, chiar dacă Einstein, mai puțin priceput în ale psihologiei, spunea că muzica nu afectează în niciun chip cecetarea științifică. Era însă îndrăgostit de muzică, iar vioara lui este celebră. Asemeni lui, alți savanți, mai mari sau mai mici, au excelat în muzică: Max Planck a fost un pianist desăvârșit; lui Heisenberg, înainte de a o lua pe calea mecanicii cuantice și de a câștiga Nobelul, i s-a prezis o carieră muzicală strălucită; Brian May (Queen) și-a dat doctoratul în astrofizică, iar Greg Graffin (Bad Religion), în zoologie; Art Garfunkel, un tocilar notoriu, are un masterat în matematică, la Columbia University, iar Tom Scholz (Boston), unul la MIT. Exemple sunt numeroase. O istorie scurtă a savanților muzicieni puteți citi AICI, iar despre motivele pentru care sunt atât de mulți oameni de știință în muzică, AICI.

O pildă

Există, bineînțeles, și cealaltă jumătate a poveștii: influența științei în muzică. Am să iau un caz celebru, povestit de BBC: În februarie 1930, un tânăr astronom, pe nume Clyde Tombaugh, confirma ceea câțiva cercetători suspectau deja de ceva vreme, și anume, că sistemul nostru solar găzduiește și o a noua planetă, ce orbitează undeva departe, în spatele planetei Neptun. Descoperirea a fost primită cu entuziasm, iar lumea a început să se gândească ce nume să dea noii planete. În cele din urmă, câștig de cauză a avut propunerea unei fetițe de 11 ani din Marea Britanie, care a propus ca planetei să îi spunem Pluto.

Un singur om nu se tăvălea pe jos de bucuria noii descoperiri: Gustav Holst, cel care, între 1914 și 1916, a scris o celebră suită a planetelor. Holst a murit în 1934, dar la descoperirea lui Pluto nu mai avea energia suficientă pentru a compune ceva durabil. Nici alți compozitori nu s-au înghesuit să-i completeze lucrarea, așa că a durat ani buni până când Planetele s-au îmbogățit cu o nouă piesă: în anul 2000, la cererea Halle Orchestra, compozitorul britanic Colin Matthews a compus un addendum pentru planeta Pluto. Creația a fost bine primită, dar la nici șase ani de la premiera ei, Uniunea Internațională de Astronomie i-a retras lui Pluto statutul de planetă, făcând eforturile lui Matthews inutile.

12+1

Descoperirile îi ajută pe muritorii de rând să priceapă mai bine ce se întâmplă în jurul lor. Pe muzicieni, în plus, îi și inspiră. Așa a fost mereu, de la clasici, la contemporani: Mozart și Bartok au integrat în lucrările lor principiile matematice ale proporției și simetriei, iar, mult mai recent, Kate Bush a folosit un principiu matematic fundamental pentru a compune piesa Pi. Sunt doar trei din multele exemple.

Numai în ultimele decenii s-au compus sute de piese inspirate de știință și de tehnologie. Le găsiți și online. Am făcut și eu, cu chiu, cu vai, o listă a mea, subiectivă și cam eclectică, cu o duzină de autori. O duzină + 1.
Așadar, într-o ordine aleatoare:

The Flaming Lips: What Is The Light?