Plagiatorul Poe

În 2003, revista Science descria cel mai mare virus din lume! Bestia fusese descoperită cu ceva timp în urmă, dar datorită dimensiunilor sale fusese confundată cu o bacterie. În mica lume a microbilor, Mimivirus (de la mimicking microbe – conform nașilor de laborator) e un adevărat gigant. Cu un diametru de peste 500 nanometri si cu cele peste 900 de gene ale sale, era de trei ori mai mare decît cel mai mare virus cunoscut la acea oră.

În 2008, un virus si mai mare, de astă dată numit – într-o șăgalnică descendență onomastică – Mamavirus, este anunțat într-un număr de vară al revistei Nature. Interesant, alături de acesta este descris și un virus mult mai mic, căruia i s-a spus Sputnik. Cu un genom de dimensiuni mult reduse, el profită de aparatul sofisticat dezvoltat de către Mamavirus, pentru a genera copii ale propriului său genom. Cu alte cuvinte infectează infecția uriașului său companion.

În 1847, un ziar din Philadelphia îl acuză pe Edgar Allan Poe de plagiat. Cu opt ani înainte (1839), numele său apăruse pe coperta unei cărți dedicată cochiliilor de melci: The Conchologist First Book, care a fost totodată și cea mai vîndută carte pe a cărei copertă apare numele lui Poe, dar si cel mai neimportant titlu din cariera sa postumă.

Cartea era o variantă mai ieftină, mult prescuratată și inteligent adaptată a unei cărți deja apărute sub semnătură lui Thomas Wyatt – A Manual of Conchology – care fusese publicată în 1836, la un preț considerabil, fapt pentru care se vindea foarte greu. Autorul ei, însă, dorind, bineînțeles, să cîștige din vînzarea cărții, încearcă să găsească o modalitate prin care să evite editura care îi publicase cartea și care deținea drepturile asupra volumului. Asa că Wyatt apelează la Poe, pentru a scoate o variantă a volumului într-o altă formă și sub alt nume.

Poe scrie prefața, introducerea și, în plus, traduce cîteva pasaje dintr-o lucrare a lui Cuvier. Restul, inclusiv planșele cu desene, provine, în diverse forme, din materialul preexistent. În ciuda contribuției lui Poe, plagiatul rămîne plagiat, chiar dacă a fost făcut nu doar cu îngăduința lui Wyatt, ci, probabil, chiar alături de el.

Numai că lanțul slăbiciunilor referențiale nu se oprește aici. Cartea lui Wyatt, apărută în America anului 1838, ‘împrumutase’ la rândul ei copios dintr-o altă carte, apărută în Anglia anului 1833: The Conchologist Text Book (ediția a patra) aparținînd lui Thomas Brown.

Avem așadar o carte pe care apare numele lui Poe, reproducînd aproape indentic material dintr-o carte a lui Wyatt, care la rîndul lui împrumutase vîrtos dintr-o cartea a lui Brown.

De curînd, într-o țară europeană, în teza de doctorat a unui important politician au fost descoperite zeci de pagini provenind din surse deja existente, fără citările adecvate.

Dincolo de consistența anecdotică a întîmplării petrecute în mijlocul secolului XIX, e pilduitoare substanța ei. Prin trei aspecte.

Mai întîi, umbra pe care a lăsat-o asupra staturii lui Poe atît în timpul vieții sale, cît si după. Poe a consumat mult timp și multă energie pentru a se apăra de acuzațiile de plagiat și a încercat să aducă argumente în favoarea rolului său în elaborarea textului. Rezultatele nu au fost convingătoare, judecînd după tonul jenat folosit de biografii săi în descrierea episodului. În orice caz, în nicio instanță, Poe nu a susținut că ar fi scris el textul.

Apoi, în al doilea rînd, este marele succes de casă al volumului. Neașteptată pentru ochiul secolului nostru, este audiența extraordinară de care s-a bucurat cartea lui Poe și/sau Wyatt și/sau Brown. Wyatt, trăia de pe urma știinției. Era unul dintre numeroșii savanți itineranți care cutreierau America ținînd conferințe dedicate unei largi audiențe. Înainte de Animal Planet, Discovery sau National Geographic, acest tip de prezentări constituia singurul contact direct cu știința.

În prelegerile sale, Wyatt avea nevoie de un volum la un preț̦ accesibil pe care să îl poată̆ oferi ascultătorilor. Stephen Jay Gould (al cărui articol îl recomand celor care vor detalii), spunea că exemplarul pe care îl deținea era plin de însemnări făcute în marginile textului. Pe ultima pagină, autoarea acestor notițe scria: „prelegeri ținute in fața tinerelor doamne, la Seminarul de fete din Charleston” (lectures delivered before the young ladies at the Charleston Female Seminary). S-au vîndul nenumărate copii ale respectivei cărți, dovadă a unui public numeros și a existenței unei piețe de stiință surprinzătoare pentru acea vreme și pentru acele locuri.

În sfîrsit, în al treilea rînd, este arhitectura volumului. Era vorba de o carte de popularizare, în care rolul lui Poe a fost acela de jurnalist – iar din această perspectivă a făcut o treabă extrem de bună. Niciuna dintre celelalte cărți ale lui Poe nu a văzut o a doua ediție, în timp ce aceasta a fost reeditată de două ori. Textul era destinat școlilor, nu avea mari pretenții de originalitate, iar substanța ei provenea din volumul pe care încerca să îl înlocuiască, la un preț mai mic.

În cartea lui Wyatt, animalele erau clasificate pornind de la forma cochiliei. Poe, însă, susține că termenul concologie trebuie să descrie nu doar cochilia, ci și animalul pe care îl adăpostește, astfel că întreaga clasificare va ține cont în egală măsură de animalul proprius-zis și de carcasa pe care o locuiește. Așadar, Poe scrie introducerea și traduce pasaje din Cuvier, pasaje care analizează animalele și care completează textul care descrie cochiliile și care fusese preluat din Wyatt, care îl preluase din Brown, care îi urma clasificarea lui Lamarck.

Rostul pe lume al mai sus menționatului Mamavirus este să infecteaze bacterii. Odată pătruns în interiorul gazdei, aceasta este forțată să își oprească propriile afaceri și să asculte comenzile invadatorului. Întreaga mașinărie celulară devine o uzină în care sînt produse noi copii ale virusului. La un moment dat, cînd întreaga industrie devine inoperabilă, bacteria explodează, eliberînd nenumărate replici ale invadatorului ințial, care la rîndul lor îsi vor căuta noi victime.

Micul Sputnik, cu doar 13 gene, deturnează la rîndul lui înșelătoria inițială. Celula nu mai execută copii ale marelui invadator, ci ale micului oportunist. Până și proteinele introduse de Mamavirus în corpul victimei își vor abandona stăpînul și vor ajuta la construirea unei noi generații Sputnik. La moartea celulei infectate, mii de exemplare Sputnik proaspete își vor căuta noi victime.

Pînă azi, de la apariția lui Sputnik au fost descrise multe alte cazuri asemănătoare.