Proto-dronele: povestea porumbeilor pozari

Să pozezi din cer, la început de secol XX, nu era chiar floare la ureche. Existau doar două metode prin care puteai face asta: cu baloanele și cu zmeii. Ambele, însă, greoaie și cu destule neajunsuri. Așa că a venit un farmacist și a găsit leacul.

Proto-dronele: povestea porumbeilor pozari

Să pozezi din cer, la început de secol XX, nu era chiar floare la ureche, necesita oarece ingeniozitate. Pentru că cu un secol înaintea dronelor, existau doar două metode, amândouă greoaie și cu neajunsuri, prin care puteai face asta: cu baloanele și cu zmeii. Ambele puteau fi dotate cu aparate de fotografiat, numai că erau limitate în mișcare și cam lente. Era nevoie așadar de ceva cu mobilitate și viteză mai mari.

În 1907, farmacistul și columbofilul amator dr. Julius G. Neubronner a venit cu o idee nouă la Oficiul German de Invenții și Mărci: camera de fotografiat porumbel.

Din 1903, Neubronner folosise porumbei pentru a schimba rețete și medicamentații urgente cu un sanatoriu aflat la câțiva kilometri de casa lui din Kronberg, de lângă Frankfurt. La un moment dat, însă, unul dintre porumbeii săi s-a rătăcit și a revenit în porumbar, spre încântarea lui Neubronner, după vreo patru săptămâni de hoinăreală. Era viu și nevătămat.

Episodul i-a aprins farmacistului german beculețul: să fabrice aparate de fotografiat de categorie mai ușoară cu care să-și poată echipa curierii pentru a fotografia în timpul zborului. Așa că s-a apucat de treabă și a construit câteva modele care includeau: hamuri de piele, un pieptar de aluminiu și un mecanism pneumatic reglabil care declanșa aparatul la anumite intervale de timp. A luat apoi porumbeii pozari și i-a dus la vreo 60 de kilometri de casă și le-a dat drumul. Știa că vor zbura glonț spre casă, pe ruta cea mai scurtă, pentru a scăpa de corvoadă. Apoi, pentru a mări mobilitatea flotei sale, a construit un porumbar mobil tras de cai, dotat cu o cameră întunecată în care transporta înaripatele în diferite locuri.

Oficiul German de Invenții și Mărci i-a respins, însă, aplicația, spunând că e peste poate ca porumbeii domestici să poată căra atâta bagaj. Neubronner o știa pe-a lui și nu s-a lăsat intimidat de scepticii funcționari, așa că a venit cu dovada imaginilor. În 1908 primește brevetul dorit.

Invenția i-a adus notorietate internațională după ce, în următorii trei ani, a prezentat-o la expozițiile din Drezda, Frankfurt și Paris. Spectatorii din Drezda au fost cei mai privilegiați: au putut vedea cum sosesc porumbeii echipați cu camere de fotografiat, iar imaginile realizate erau imediat developate și transformate în cărți poștale pe care Neubronner le vindea cu generozitate.

Imaginile vorbeau de o perspectivă cu totul nouă pentru acele vemuri. Una dintre ele (cea de mai jos) a captat în mod special atenția lumii prin imortalizarea accidentală a aripilor ineditului pozar. Bineînțeles, nici liderii militari ai Germaniei n-au rămas indiferenți și au considerat fotografiile făcute de porumbei suficient de impresionante pentru a testa noua metodă pe câmpul de bătălie de pe Frontul de Vest. Totuși, rapida dezvoltare a aeronauticii a detașat porumbeii lui Neubronner la jobul tradițional: poșta aeriană.

Porumbeii au jucat un rol similar, și la fel de tragic, și în Al Doilea Război Mondial, după cum puteți vedea în documentarul de mai jos.

Sursă: The Public Domain Review.