Suntem informați că cel mai important fizician al lumii a fost rasist

The Guardian, Le Figaro, Haaretz și mai toată presa bună anunță zilele acestea o știre șoc: Einstein a fost rasist! Cei de la The New York Times sunt mai nuanțați: doar în drumeții.

Suntem informați că cel mai important fizician al lumii a fost rasist

The Guardian, Le Figaro, Haaretz și mai toată presa bună a lumii anunță zilele acestea o știre șoc: Einstein a fost rasist! Cei de la The New York Times sunt mai nuanțați: doar în drumeții.

Princeton University Press (PUP) a publicat recent un volum în care a strâns laolaltă, pentru prima oară, însemnările de călătorie ale lui Einstein, scrise între octombrie 1922 și martie 1923, când fizicianul a fost prin Spania, Orientul Mijlociu, Sri Lanka (fostul Ceylon), China și Japonia. Unele dintre observațiile sale sunt realmente de prost gust.

În Port Said scrie despre comercianții care urcau pe nava cu care călătorea că sunt „levantini de toate soiurile... de parcă ar fi fost scuipaţi din iad.” În Colombo (Ceylon), că oamenii trăiesc într-o mizerie şi o duhoare de nedescris, fac puține lucruri și au pretenții mici. Despre chinezi scrie că sunt „obtuzi și lipsiţi de spirit” şi că ar fi păcat ca ei să ia locul celorlalte rase. China, scrie Einstein, e o naţie stranie, cu un comportament de tip turmă, locuită mai degrabă de roboți decât de oameni, și se întreabă malițios, oare de ce nu pot bărbații rezista nici în ruptul capului la atracţia fatală a femeilor.

Chris Buckler, analist BBC News la Washington, spune că n-ar trebui să fim foarte severi cu „omul secolului” cât timp opiniile sale s-au schimbat radical mai târziu. Însemnările publicate de PUP sunt scrise înainte ca Einstein să fi aflat direct de ce grozăvii este în stare rasismul din două țări în care a trăit: Germania și Statele Unite. Teoria realitivității a schimbat concepția oamenilor despre spațiu și timp. Jurnalele lui Einstein demonstrează cum s-a schimbat de-a lungul anilor concepția fizicianului despre rase.

Simpatizant comunist

Lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Einstein, ca multe alte personalități mari ale lumii, n-a fost nici perfect, nici vreun înger. A avut și momentele lui mai nefericite.

În memoriile sale Out of Step, mărturie indispensabilă pentru înțelegerea istoriei stărilor de spirit ale intelighenției americane (și, indirect, europene) dinaintea, din timpul și de după cel de Al Doilea Război Mondial, scrie Jean-François Revel în Cunoașterea inutilă (Humanitas, 1993), Sydney Hook relatează pe larg relațiile și convorbirile lui cu Albert Einstein. Din prezentarea conversațiilor și scrisorilor primite de Hook de la Einstein rezultă clar că poți fi foarte bine un geniu al fizicii, dar complet lipsit de capacitatea de înțelegere a altor fenomene. Și că, adeseori, ajungi să te îndoiești că e vorba de una și aceeași persoană, atât sunt de antinomice pozițiile. Atare prăpăstii de gândire n-ar fi decât niște pete de culoare în biografia unei personalități de renume, dacă ele n-ar antrena și căderea altora (uneori, de ordinul milioanelor), grație transferului de autoritate.

Încă înainte de război, continuă Revel, într-o scrisoare de la finele lui 1938, trimisă lui Max Born (și publicată în corespondența acestuia), Albert Einstein și-a dovedit „discernământul” politic, mărturisindu-i colegului și prietenului său că și-a schimbat opinia despre procesele de la Moscova, în urma unei serioase meditații. Iată un caz în care meditația ar fi făcut mai bine să-și rețină impulsurile, fiindcă schimbarea de optică a lui Einstein mergea de la ideea că procesele respective au fost trucate la ideea legitimității cauzelor lor, Einstein conchizând că inculpații și-au meritat condamnarea la moarte. Devenit, după război, cetățean american, Einstein va milita, la alegerile prezidențiale din 1948, în comitetul de susținere a candidaturii lui Henry Wallace, un al treilea candidat, care nu aparținea nici unuia dintre cele două partide majore și care – vizavi de URSS – avea toate calitățile „idiotului util”, deopotrivă ortodox și caraghios, mai scrie J. F. Revel și continuă:

„I-am putea ierta foarte ușor lui Einstein copilăriile politice, moralmente cel puțin, dacă nu le-am vedea lățindu-se peste domenii în care competența sa științifică ar fi trebuit să-i servească de scut și dacă, în consecință, derobările lui de la adevăr nu s-ar explica decât prin naivitate. Numai că ele trebuie puse și în contul relei-credințe. Cărui fapt să-i atribui refuzul lui Einstein de a se asocia unei scrisori de protest la adresa lui Frédéric Joliot-Curie, cel care, în 1952, afirmase că „după investigații personale aprofundate”, a ajuns la concluzia că SUA practicau războiul bacteorologic în Coreea? Acolo a fost una dintre primele și cele mai memorabile campanii sovietice de dezinformae de după război. În amintirile sale, Pierre Daix, pe atunci director al cotidianului comunist francez Ce soir, arată în detaliu modul în care a fost dirijată această campanie, orchestrată cu brio de mișcarea comunistă internațională. Cu o noblețe rar întâlnită atunci când vine vorba de recunoașterea greșelilor din trecut, Daix își judecă sever adeziunea ideologică (Einstein era doar simpatizant): „Cred astăzi – scria Daix în 1976 – că faptul de a fi participat, în calitate de director al unui ziar de seară, la minciuna privind pretinsul război bacteorologic al americanilor în Coreea a fost o gravă eroare din parte-mi.”

Urmărit de FBI

Vederile politice ale lui Einstein au dus și la excese. În 1932, la cel de al patrulea sejur al său în Statele Unite, cu prilejul unei colaborări științifice cu o echipă de astronomi americani, FBI primea un memorandum de douăsprezece pagini despre „comunistul Einstein care trebuia neapărat exclus din această țară”, scie Françoise Balibar, în Einstein: La joie de pensée. Anul următor, când naziștii ajung la putere în Germania, Einstein renunță la cetățenia germană și emigrează în Statele Unite. De atunci și până la moartea sa, în 1955, FBI-ul condus de celebrul Egdar Hoover a strâns într-o veselie informații despre fizician pentru a-i distruge reputația. Un dosar de 1472 de pagini (dacă sunteți curioși, îl puteți parcurge integral AICI), care n-a demonstrat nimic relevant. Asta, în condițiile în care FBI nu avea ochi pentru Ku Klux Klan și alți nebuni ai vremii.

Activist și apărător al animalelor

Să vedem, așadar, și partea plină a paharului, vorba celor de la The New York Times. „Cred că multe comentarii ne uimesc fiind destul de neplăcute... mai ales ceea ce spune despre chinezi. Acestea contrastează oarecum cu imaginea publică a marelui umanitarist. Citirea şi compararea lor cu declaraţiile lui publice cred că este destul de şocantă. Sunt făcute mai degrabă cu garda jos, el nu a intenţionat ca acestea să fie publicate”, spune Ze'ev Rosenkranz, editor şi director asistent al proiectului Einstein Papers Project de la Institutul de Tehnologie din California, citat de Agerpres.

Einstein a fost popular nu doar pentru teoria relativității, ci și pentru franchețea ideilor și atitudinea sa civică.

În 1914, ca răspuns la Manifestul celor 93, semnat de 93 de intelectuali germani importanți, printre care și Max Planck, un gest de susținere a efortuilor de război ale Germaniei, Einstein și alte trei personalități scriu un contra-manifest. În 1923, demisionează din Comitetul Internațional de Cooperare Intelectuală a Societății Națiunilor pentru a protesta contra ocupării Ruhrului de către francezi. Ca președinte al Ligii Drepturilor Omului, pune umărul la refacerea relațiilor franco-germane. Și nu e doar atât.

În Germania nazistă, evreul Einstein n-a avut viață ușoară. Activiștii publicației Deutsche Physik au publicat broșuri și chiar cărți în care îl denigrau pe Einstein. Premiații Nobel Philipp Lenard și Johannes Stark au condus o întreagă campanie de scoatere a lucrărilor lui Einstein din lexicoanele germane ca „fizică evreiască” (Jüdische Physik) inacceptabilă. Dascălii care predau teoriile lui Einstein erau puși pe lista neagră, printre ei fiind și laureatul Nobel Werner Heisenberg. Philipp Lenard pretindea că pentru formula echivalenței masă-energie trebuie musia creditat Friedrich Hasenöhrl, pentru a fi o creație ariană... Iar Stephen Hawking scria în a sa Scurtă istorie a timpului, că un exaltat care incita lumea să îl omoare pe Einstein a scăpat cu o amendă de doar șase dolari.

Einstein a fost și un sionist fervent, dar era împotriva unui stat evreu cu granițe și armată proprie. În 1952, când a murit președintele Chaim Weizmann, Einstein a fost întrebat dacă vrea să devină al doilea președinte al Israelului, dar e refuzat oferta spunând că nu are nici abilitatea, nici experiența de a lucra cu oamenii.

Einstein a fost, de asemenea, unul dintre miile de semnatari ai petiției lui Magnus Hirschfeld împotriva Articolului 175 din Codul Penal german, care condamna homosexualitatea. În ultimii ani ai vieții sale a cochetat cu vegetarianismului, când încă nu era o mișcare de mainstream, și a pledat mereu în favoarea protejării animalelor: „De fiecare dată când mănânc carne, am un sentiment de vinovăție.”

Bomba atomică

În 1938, trei chimiști germani au descoperit, într-un laborator din Berlin, că pot schimba cursul istoriei: au reușit să divizeze nucleul de uraniu, proces (de fisiune) prin care se elibera o cantitate uriașă de energie numai bună pentru fabricarea unei bombe nimicitoare. Fabricarea bombei atomice s-a amânat, însă, din cauza unor probleme tehnice. Peste un an, când Einstein a aflat că germanii ar putea rezolva aceste probleme, i-a scris președintelui Roosevelt o scrisoare în care îl atenționa că naziștiii lucrează la o nouă armă puternică și îi cerea să inițieze fabricarea bombei atomice de către americani. În decembrie 1941, guvernul Statelor Unite lansează, în acest scop, Proiectul Manhattan. Serviciile secrete ale armatei americane au refuzat, însă, eliberarea certificatului de securitate care ar fi permis lui Einstein să participe și el la proiect. În plus, sutelor de cercetători participanți la proiect li s-a interzis să se consulte cu Einstein din cauza vederilor sale de stânga, vederi pentru care autoritățile americane îl considerau pe Einstein un potențial risc de securitate, scrie pe siteul Muzeului American de Istorie a Naturii.

La 6 august 1945, americanii aruncă „Little Boy” deasupra Hiroshimei. Deși nu a lucrat niciodată direct la fabricarea bombei atomice, Einstein este adeseori asociat cu zorii fabricării armelor nucleare. Faimoasa ecuație E=mc2 explică energia eliberată într-o bombă atomică, nu dă și instrucțiuni despre cum să construiești una. Einstein a spus-o de mai multe ori: „Nu mă consider părintele dezvoltării energiei atomice. Rolul meu a fost unul indiect.” D fapt, a vrut doar să îi sugereze lui Roosevelt că Statele Unite ar trebui să aibă bomba atomică înainte de Hitler. A regretat până și acest pas. Într-un interviu acordat revistei Newsweek, fizicianul declara: „dacă aș fi știut că germanii nu vor reuși să fabrice bomba atomică, nu aș mai fi făcut nimic.”

Anti-rasist

Einstein a fost și un mare susținător al mișcării negrilor din America. Vedea rasismul ca o pe piedică fundamentală a libertății. Atât în știință cât și în opiniile sale politice, el credea în nevoia de libertate individuală, în capacitatea de a-ți urma ideile și de a-ți trăi viața fără frica opresiunii. Din experiențele sale de om de știință evreu în Germania, știa exact cât de ușor poate fi distrusă această libertate în numele naționalismului și a patriotismului. În 1946, într-un discurs ținut la Universitatea Lincoln, cel mai vechi așezămând de acest gen al negrilor din SUA, Einstein descria rasismul american în termeni care nu lăsau loc de interpretări: „În America există o separare clară între cei albi și cei de culoare. Această separare nu este o boală a celor de culoare, ci a albilor. Nu am de gând să tac despre asta.”, scrie Smithsonian. Cât despre naționalism, Einstein spunea ce nu e nimic mai mult decât o raționalizare idealistică pentru militarism și agresiune.

Cât timp a trăit în America, Einstein a continuat să denunțe public rasismul de acolo. Și o făcea în Princeton, unul dintre cele mai segregate rasial orașe din nordul Statelor Unite, cu școli și biserici segregate și în care Universitatea locală n-a admis niciun student negru până în 1942.

Lui Einstein îi plăcea să se plimbe în timp ce reflecta și adeseori se rătăcea prin cartierele de negrii ale Princetonului, unde stătea de vorbă cu localnicii. Se știa că oferă bomboane copiilor, care în majoritatea lor habar nu aveau că era o celebritate mondială, și că se așeza în fața caselor pentru a sta de vorbă cu părinții și bunicii lor, scriu Fred Jerome și Rodger Taylor în cartea lor Einstein on Race and Racism.

Una peste alta, povestea e rotundă: The Guardian scrie în ediția sa online de astăzi că inclusiv chinezii îi iau apărarea lui Einstein. Unii dintre ei compară observațiile de călătorie ale savantului cu cele ale lui Lu Xun, un fel de Caragiale al lor, considerat părintele literaturii chineze moderne, cunoscut în special pentru umorul său nimicitor la adresa societății chineze de la începutul secolului XX. „În glorificăm pe Lu Xun pentru că a subliniat defectele noastre. De ce ar trebui să îl blamăm atunci pe Einstein pentru asta?”, scrie cotidianul britanic.