O, grozav s-asamănă acest primăvăros amor/ Cu-a unei zile de prier șovăitoare măreție:/ Acum străluce-n cer briantul Soare,/ C-apoi seninul de-un nor voalat să fie!

Versurile de mai sus, regăsite zilele trecute într-un manuscris prăfuit, de pe vremea când încă visam frumos și eram foarte încântat de ideea realizării unor traduceri moderne ale celor 37 de piese de teatru (sau 38, dacă o numărăm și pe ultima, The Two Noble Kinsmen /Cei doi nobili încuscriți, tragicomedia scrisă în colaborare cu John Fletcher, și inspirată din The Knight's Tale, prima dintre Povestirile din Canterbury de Geoffrey Chaucer) ale bardului din Stratford-upon-Avon.

În actul I, scena 3, nobilul Proteus, unul dintre Cei doi tineri din Verona, își mărturisește, într-un foarte scurt solilocviu, dragostea nebună pentru frumoasa veroneză Julia, care nu-și poate imagina aventurile pe care le va trăi în celelalte patru acte și nici lecțiile pe care le va învăța despre iubire, prietenie, infidelitate, trădare și iertare.

Se pare că shakespearologii s-au pus de acord, și nu avem motive convingătoare să nu îi luăm în serios, că Two Gentlemen of Verona a fost prezentată la curtea Elisabetei I (ultimul monarh al casei Tudor) pentru prima dată în aprilie 1592, cu doar patru luni înainte de ultima epidemie de ciumă din secolul al XVI-lea, care a izbucnit la Londra în august și a omorât o treime din populația capitalei până în decembrie 1593.

După mai mult de patru secole, măsurile de protecție și de limitare a răspândirii bolii folosite atunci și remediile primitive ni se par caraghioase astăzi, dar, ca și acum, oamenii erau speriați de ucigașul invizibil care îi secera fără milă, indiferent de sex, vârstă ori ierarhie pe scara socială.

Vreme de un an și jumătate, londonezii au spălat banii și cărțile cu oțet, au dezinfectat casele cu apă de pucioasă și au purtat măști în formă de cap de pasăre, cu „ciocul” umplut cu ierburi și flori plăcut mirositoare. Poate că cea mai mare greșeală a fost omorârea tuturor ciorilor, pisicilor și câinilor din oraș, ceea ce a contribuit la înmulțirea necontrolată a șobolanilor și la intensificarea epidemiei.

De la Londra anului 1592 să revenim la Ljubljana și să vedem cum au reacționat autoritățile din Slovenia și cei două milioane de locuitori în 2020, puși în fața amenințării care seceră zilnic mii de locuitori la nivel global și încă nu dă semne clare de retragere.

3 martie: Primul caz confirmat oficial! Se fac eforturi pentru a fi identificat „pacientul zero”; bănuielile se îndreaptă spre orășelul Koper (Capodistria, în italiană), portul comercial sloven de pe coasta Mării Adriatice, aflat la mai puțin de 10 km de granița cu provincia italiană Friuli-Veneția Giulia.

Ne aflăm într-o criză guvernamentală severă, fără legătură cu epidemia. În următoarele trei săptămâni, deși numărul zilnic de noi cazuri raportate este mult sub media europeană, noul guvern instalat la Ljubljana ia, treptat, primele măsuri de protejare a populației: universitățile, și după câteva zile, școlile și grădinițele își suspendă activitatea, concertele Andrea Bocelli și Academy of St. Martin in the Fields, sold-out de mai multe luni, sunt amânate până în noiembrie, este oprit transportul public (local, interurban și feroviar), aeroporturile rămân deschise doar pentru zboruri umanitare și cargo, transportul rutier de marfă și tranzitul pe roți sunt permise doar pe trasee prestabilite, sunt închise magazinele neesențiale, hotelurile și unitățile de alimentație publică, se recomandă lucrul de acasă unde e posibil, este restricționat accesul populației în afara locuinței – și, culmea, majoritatea locuitorilor chiar respectă recomandările autorităților! Până la această oră nu am auzit despre amenzi ori soldați care să patruleze pe străzi.

3 aprilie: După primele 31 de zile, numărul celor testați pozitiv este încă sub 1000, iar cel al deceselor sub 40. Străzile și parcurile sunt pustii, poluarea atmosferică și cea fonică sunt aproape zero (îmi amintesc de așa numitul „Plan verde” al Parlamentului European: Poluare zero până în 2050. Astăzi, aici, nu mai pare o țintă imposibil de atins). Restricțiile de transport, intern și extern, au fost extinse până la 27 aprilie. Regret că doar în vremuri de restriște, ca acestea, parcările publice sunt gratuite; măsura ar putea continua, cu mare succes, cel puțin șase luni după revenirea la normal. (O, vis frumos!) Vestea bună e că parcurile, restaurantele, terasele și hotelurile ar putea fi redeschise la 1 mai, conform celor mai optimiste așteptări.