Jurnal de pandemie: Ljubljana, 8 mai

Julieta: Ce e-ntr-un nume? Căci floarea rozei,/ Cu-n nume anodin, ar fi la fel de dulce parfumată.

(„Romeo și Julieta” – Actul II, Scena 2)

Cum să botezăm ceea ce vom trăi în viitorul imediat: Noua normalitate, Postnormalitate, Seminormalitate, Non-normalitate, Anomie? Se spune că, după modelul trandafirului, indiferent ce nume ar purta, viața societății însăși merge mai departe, deși nu va semăna cu nimic din ce cunoaștem.

De miliarde de ani, standardele de viață evoluează natural și se adaptează continuu, depășind crize și obstacole, indiferent de „prețul” plătit. Odată trecut și acest din urmă prag, Homo sapiens se va transforma în Homo post-virus pentru a asigura supraviețuirea speciei. Cum o va face, nu se știe, dar sunt sigur că se descurcă el într-un fel oarecare.

Ce s-a mai întâmplat pe meleaguri slovene în ultimele șapte zile? Nu prea multe și nu prea spectaculoase, dar totuși!

Sub deviza mobilizatoare «Din balcoane, pe biciclete!», în seara zilei de 1 Mai, câteva mii de bicicliști amatori de toate vârstele (3500 – conform surselor oficiale, peste 5000 – din alte surse) au protestat relativ pașnic în piața din fața Parlamentului, împotriva măsurilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii virusului ucigaș.

Fără vreo legătură cu acțiunea de protest pe două roți, cred, din 4 mai a fost ridicată restricția deplasărilor interurbane cu mijloace de transport proprii, cele publice nefiind încă funcționale. S-au redeschis librării, biblioteci, mici magazine cu produse așa numite „neesențiale”, frizerii și saloane de coafură, câteva restaurante și cafenele care beneficiază de terase suficient de generoase pentru a putea servi clienții în condițiile de distanțare impuse de noile reguli de funcționare, stabilite de epidemiologi pedanți, iar sportivii profesioniști și-au reluat pregătirea fizică.

După cum ne așteptam, „hoardele” nu au năvălit afară din case fără noimă, doar pentru a scăpa de strânsoarea celor patru pereți, ori să ia cu asalt rafturile care gem de produse tentante și mulțimea de promoții greu de refuzat; asta îmi aduce aminte de acei canari captivi care, precauți, refuză să iasă, chiar dacă lași deschisă ușa coliviei, de parcă s-ar teme, oarecum, să se bucure de libertate.

De cele mai multe ori, prudența nu este cel mai rău lucru din lume, fiind un ingredient esențial pentru supraviețuire. Mi-am amintit acum de cartea americanului Gavin de Becker, The Gift of Fear, pe care am citit-o nu cu multe luni înainte de a începe această coro-nebunie mondială, în care autorul scrie la un moment dat: „Teama este un paznic interior extraordinar, pregătit să te avertizeze asupra pericolelor și să te ghideze în situații riscante.”

Nu trenuri, nu transport local, nu avioane, nu școli, nu hoteluri, nu spectacole. Deocamdată, nu.

După depășirea acestui devastator „tsunami” virotic, ne așteaptă multe alte provocări, fie că vorbim despre siguranța medicală, drepturile fundamentale ale omului ori necesitatea de adaptare a comunităților la condiții de distanțare socială. Direcția în care vor evolua/involua lucrurile depinde, în final, tot de noi.

Un ultim exemplu, care ar putea servi drept model și altora cu pretenții omnisciente: anul 2016 a pus Ljubljana pe onorabila listă a câștigătorilor titlului de European Green Capital, alături de Stockholm, Copenhaga, Oslo, Lisabona și alte localități care au înțeles importanța luării unor decizii, deși inițial nepopulare, de ameliorare a condițiilor de mediu și a calității vieții locuitorilor. Guvernanții de acum 4-5 ani au ales să plătească prețul politic al transformării capitalei în most walkable city, aducând mobilitatea urbană la cifre anterior de neimaginat: doar 30% cu mașina personală, alte 30% cu transport în comun clasic și aproape 40% transport alternativ, însemnând stații inteligente (automatizate) de biciclete, transport electric autonom, elemente specifice de infrastructură și spații pietonale uriașe.

Poate că Noua normalitate, sau cum alegeți să denumiți perioada post-, ne va împinge, vrând-nevrând, să devenim mai „verzi”, mai generoși, mai înțelepți, mai responsabili.